Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

portret falsat

1 min lectură·
Mediu
oglinda mă alintă c-un chip nou
îmi pune aure alungite și bizare –
îmi pare mai degrabă un tablou
cu termen unic de utilizare!
m-arată înalt, semeț, strălucitor
surâs insinuat, privire îmblânzită –
de cerb dus maiestuos la abator
unde soarta îi-e deja pecetluită?!
voi fi pe un perete atârnat trofeu
în vreun bordel de fițe de prin urbe?!
să țineți minte, acela nu sunt eu
de-l veți vedea, nimic să nu vă turbe!
nu am atins mătăsuri, fum sau poală
nu am plătit, nici nu am fost plătitul –
parc-am vândut cândva o ramă goală
în care uitasem total naiv zenitul!
oglinda, uite, cum lunecă frumos
se scurge ca orice clipă în uitare
iar voi nu ați luat deloc în serios
peretele, nici cerbul ca atare!
nici n-o fi cerb pe bune, un halou
poate înger căzut ori nici atât măcar –
emblemă pe ușa unui cazinou
sau casei mele pierdute pe un zar?!
oglinda s-a vărsat, ce bine! în sfârșit
mă văd același demult-tânărul credul
de toate cele-rele lipsit (citește copleșit)
și asta-mi pare aiurea și mai ales destul!
00844
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
181
Citire
1 min
Versuri
28
Actualizat

Cum sa citezi

Valeriu D.G. Barbu. “portret falsat.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-d-g-barbu/poezie/14188531/portret-falsat

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.