Poezie
tu nu ai nicio idee ce înseamnă Pericol
2 min lectură·
Mediu
Scurt manual de supra sau sub viețuire
tu nu ai nicio idee ce înseamnă Pericol
ai ceva vagi frânturi rămase din filme, din cărți ori
poveștile altora
absolut orice poate servi drept pericol
o atingere de mână, un surâs, un pas iminent
până și o rugăciune sau mai ales
nu știi cum sau când te va străpunge
fiorul lamei până la os
și cine poate fi alesul să o înfigă
tu nu ai idee nici ce înseamnă binele
ai ceva frici, pofte și planuri stereotipice
binele te poate lovi mai profund decât orice pericol
crezi în amabilitate și toleranță până ce
amândouă te rănesc nepăsătoare
crezi în tine câtă vreme nu te cunoști
ți s-a spus că iubirea este o cheie
salvarea sau calea de fugă
nimic nu te poate împietri mai mult
te bazezi pe științe, tehnologii, credințe
noroc sau ocultism
și vine clipa cu toate astea ca un bumerang
și când te trezești în mijlocul pericolului
te transformi în ce nu ai fi bănuit că poți fi
anulezi până și propria ființă
aici începe proba probelor
în care poți face orice fără nicio scuză, dar
cu nebănuite consecințe
ai vrea să scapi, nu-i așa?
să fii doar spectator chiar și pericolelor tale
târziu, de aici poți ieși sau nu
ei, bine, iată
nimic nu îți este îngăduit sau iertat
dacă eroul din tine salvează doar pe tine
cultura tragediei foșnește sau zornăie
în străfundul inimii
tu nu poți decât să iei în serios sacrificiul
și ce dacă vei muri și vei fi uitat?
și ce dacă nimic nu te poate consola?
ești doar un punct în marele desen
trăiește pericolul ca pe o inițiere
el este aerul, apa, focul, pământul
la capăt vor ajunge doar anonimii
apropo
nu există un capăt, ci doar iluzia de
siguranță națională
în numele ei oricine este un și în pericol
în numele legii se fac cele mai mari nelegiuri
în numele tău stă ascuns vinovatul
011.098
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Valeriu D.G. Barbu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 323
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 49
- Actualizat
Cum sa citezi
Valeriu D.G. Barbu. “tu nu ai nicio idee ce înseamnă Pericol.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-d-g-barbu/poezie/14181527/tu-nu-ai-nicio-idee-ce-inseamna-pericolComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
da! Dar poate toți cei care au venit pe lume au făcut-o tocmai pentru a nu mai fi doar spectatori.
0
