Poezie
utopeea
2 min lectură·
Mediu
oamenii
au început să rupă ușile muzeelor
la biblioteci nu ai loc fără prenotare cu luni bune înainte
telecomanda e blocată cu superglue pe tv cultural
radiourile necomerciale sunt inundate de ascultători
este coada la chioșcul de ziare unde se caută doar și
doar... revistele cult și cele științifice
la tot pasul vezi câte unul dând cu capul în stâlp fiindcă
citește din mers - omul și stâlpul
omul și stâlpul
în mijloacele de transport nimeni nu mai ține telefoane sau tablete decât pentru a citi cărți grele în pdf, epub, word
în vreme ce ascultă clasică
la semafoare auzi numai rugăciuni, gata cu înjurăturile
dacă scapi din mână ceva, se bat între ei să îți ridice lucrul, să te ajute să treci strada chiar și când nu vrei, nu ai treaba într-acolo...
vecinii gătesc unii pentru alții și ce rămâne împart gratis oricui pe stradă
la ghișee oriunde, ești primit cu șampanie și servit prompt
casierele îți așază marfa în sacoșe, te conduc la ieșire, ce dacă nu ai avut destui bani, e din partea patronului lanțului
de magazine
niciunde vreo amenințare, frică ori sentimentul că nu ești de pe aici
albii și-au făcut transplant de piele pe alocuri
din dragoste pentru diversitate
politicienii au redevenit precum pruncii
de cât au fost dați în... nu se cade să spun unde...
nu mai ai loc de atâta bună purtare și emancipare
într-o lume în care toți sunt scriitori
încât
îți vine să te înfigi în tabla cerului și
rupându-ți cu dinți venele
să redesenezi naibii lumea
așa cum a fost
001.864
0
