Poezie
perpetuum mobile
1 min lectură·
Mediu
în smogul ăsta
prin zumzetul nesfârșit al urbei
s-au mișcat paturile
o nouă generație a țâșnit derutată
să uimească veneticii ca mine
cu inteligența lor uluitoare
și inutilă
un spectacol continuu
zumzetul
paturi împinse pe buza galaxiei
un fel de râpă
în ochiul meu aproape stins se petrece totul
ce va să fie
aștern acolo patul
spăl pe jos
precum în Cer
asfaltul rămâne oglindă
din colțul gurii îmi răsar copaci
în ele animale și păsări
ca pe arca lui Noe
ideea de secure naște acest perpetuum
în care zumzetul este benzina
și unica imagine salvatoare ar fi
o nouă secure ce vânează securi apoi
le topește până la os
în ochiul meu deja stins se iviseră
întorșii viitori venetici
în pulberea patului
001876
0