Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

sub geana ta

1 min lectură·
Mediu
un lup foarte bătrân îmi umblă-n vene
colții săi odată de temut i-arată jalnic
ai crede înfățișarea-i o rugă și pesemne
se vrea la ceasul de pe urmă iarăși falnic
urcușu-i înapoi la inimă e un surghiun
ajunge-ntr-un târziu de unde-a apărut
cu blândele globule ce se descompun
iar mușcătura lui finală-mi pare un sărut
pe drumul colbuit spre plinul lunii azi
mă lasă-n urmă corbii eșecurilor toate
rătăcite izbânzi, amarnici triști nomazi,
le-au dus destinul pe genunchi și coate
acum se lasă-ncet cea mai străină pace
un fel de frig coboară târât încet de lupi
și carnea de pe os grăbită se desface -
iar tu citești și groapa cu genele mi-astupi
002.109
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
113
Citire
1 min
Versuri
16
Actualizat

Cum sa citezi

Valeriu D.G. Barbu. “sub geana ta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-d-g-barbu/poezie/14138440/sub-geana-ta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.