Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

standing ovation

1 min lectură·
Mediu
calificați în meseria de răstignit lumina
cu uluitoare frecvență
și să primim leafă pe măsură durerea
cotată apoi ca emoție
la bursa infatuării că avem cu prisosință
iubiri confecționate, de serie
privim doar cu găvanele goale orice aspirație
din reflex trecem semnele cerului la spam
și amânăm plata amenzilor
c-am trecut mereu numai pe roșu
calea lactee
ne amăgim cu minuni la sehaș
stricând cu buzele somnul binemeritat al moaștelor
și stăm hliziți la megareclame cu răni pe care
le vedem doar la alții
de parcă n-am fi oglinzi... -
tentând o cacealma Domnului
înlocuim boii de la carul vieții
cu niște catâri prost nutriți
și-i spunem gestului soartă
știind că învinsului niciodată nu i se poate
lua totul
trăim intermitent
ca neonul de pe stâlpul din colț
doar secrețiile își pretind aplauzele
standing ovation
cine ar îndrăzni să le ignore?
la farmacii
este permanent coadă la doze de întuneric
dar noi suntem indubitabil smeriți
trufași cu smerenia asta
și vedem în acele doze un aer
fără de care ne-am sufoca
și spălăm farfuriile zburătoare
deși în ele
nu noi am mâncat
numaidecât vine
generațional
un nou vraf
001538
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
188
Citire
1 min
Versuri
39
Actualizat

Cum sa citezi

Valeriu D.G. Barbu. “standing ovation.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-d-g-barbu/poezie/14094272/standing-ovation

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.