Poezie
scurt tratat de naibalogie
1 min lectură·
Mediu
mai decupezi o grimasă
rămasă printre dinți – n-ai timp și nici loc să te speli
mesteci în grabă gumă sau o înjurătură nespusă
mimica aceasta de om preocupat, accentuată din
înaltul sprâncenelor
îți dă aură de zeu iminent, de zeiță restructurată
de târfă galactică - aici nu contează sexul
memoria se restrânge, se decolorează, se îndoaie
în locul a toate rămâne sughițul de erudit – doar tu știai
la ce oră trec orele cel mai repede
când lucrul mecanic te asuda cu folos
acum
ai plăti
ai plăti oricât
să mai poți ofta a ușurare, a bucurie
să nu aibă orgasm doar clanța ușii de la gară
singura ușă din oraș
restul, oameni și lucruri, sunt ziduri
nimeni nu pleacă nicăieri fiindcă nicăieri
este tot aici... și atunci la ce naiba mai există o gară?
se întreabă, plecată pe cont propriu, grimasa...
fiindcă și restul lucrurilor, oamenilor
tot pentru ,,la ce naiba,, există
și dacă ar fi să vină vreodată, măcar o singură dată
vreun tren
s-ar urca în el până și gara
deci naiba este o chestiune axiomatică
prezumtiv frumoasă, definitiv curvă și
ce rost ar mai avea să te speli pe dinți?
pe sprânceană
e totul
001496
0