mirele zid

în multe feluri se moare până la marea moarte

și aceasta din urmă nu are dinți, uite, câtă risipă de oase în țărânile straturi - și ce dacă…

oricum, nu se pierde nimic

fiindcă nu se posedă nimic, cât regretă oglinda chipul tău?...

iată amurgul, iată zorii și a fost ce va fi și nu este, prezentu-i o buclă interzisă

în zorii urbani colcăie doar frici și insomnii, aici dorm numai blazații

și niciodată sfinții sau vinovații de viață

au scuipat muzele în cana ta cu vin prost cât să te crezi ce vrei, până și poet?...

cui vei scrie când niciun știutor de carte nu-i dincolo de zidul botezat aiurea orizont?

te bizui pe cei predilecți, presupus erudiți, ha ha ha… pe Terra de-ar rămâne numai doi oameni

ar reedita firesc gestul lui Cain

tu vezi miracole, năluci, nu știi, ochii omului pot înrăma doar coaja culorilor

înăuntru se ajunge cu inima desculță și cerul are mult mai mulți spini

să tac?... hei, un răpus de cuvinte nu tace la fel ca un răpus de înțelesuri și nu,

nu te teme, nu există demoni ci doar oameni…

există și sfinți – demonii din oameni epuizați definitiv

numai la capătul epuizării începe adevărata măreție, lumina, nu în averi sau în știeri

în lumea banului și mireasa și mirele sunt, fiecare, un zid

bietul Iisus, unicul om credibil, of, iertarea este o rană linsă de demoni

tu, fratele meu osândit să te bucuri, dacă ți-ai mânca propriul suflet ai vomita cu tot cu ficat

și nici mama, singura planeta răscolită de adevăr și neputință, nu te-ar putea primi înapoi

vei măsura timpul cu un ciur – trupul tău, dar Timpul nu este un dușman, ce tot te mistui atât?...

se lasă cu ușurință curtat și sedus și numai el te posedă, mereu fără lubrifianți...

în multe feluri se moare până la marea moarte

și nu încerca să ștergi moartea la cur cu o a doua iubire, ar fi prea mult, chiar prea mult

prea mult