Facerea lumii – dialoguri pe derulare înainte

este o armonie de sunete aici la tine. mi-a plăcut atît începutul poemului cît și sfîrșitul. vorbești despre suflet din prisma trăitorului și nu a privitorului. am găsit o oarecare fragilitate în acest poem. și muzică. nu te-ai îndepărtat de la subiectul facerii. este interesant versul "simetriile năruie spațiul", de parcă tu filozofezi și știi că Dumnezeu nu a terminat de fapt nimic din a plănui cît mai multe universuri. cu simetria mă gîndesc că în Sfînta Scriptură scrie că ce este sus este și jos. cînd eram mică mă uitam la cer și vedeam totul acolo sus ca o muzică. și dacă mă întreba cineva ce privesc eu acolo atît de atent îi spuneam că ascult muzica stelelor. nu știu de unde îmi intrase treaba asta în cap, dar eu priveam la stele și avem senzația că aud o muzică. dacă aș spune acum ca adult unui medic că aud muzica în urechi, ar spune că sînt hipertensivă și datorită tensiunii mari aud tot felul de zgomote. glumesc. mi-am amintit de copilărie și de muzica stelelor și de aceea las o stea să lumineze alături de aceste versuri.

inspirație maximă! cu prietenie, bia