Poezie
totul crește
1 min lectură·
Mediu
am senzația că merg pe o sârmă
(în mâna stângă am o sacoșă, în dreapta o alta – vin de la mol,
mi-am cumpărat iluzii proaspete, cu termen de valabilitate o zi)
strada este foarte înaltă, nu blocurile zgârâie-nori
și asfaltul mi se lipește de pleoape de parcă pășesc cu ochii
mașinile cresc – nisipul gri ce se scurge în jurul meu asediindu-mă,
trebuie să țin gura închisă, altfel risc să-mi spargă dinții
toate vin doar spre mine, prin aerul ce-l respir –
iar pretenția să respir cu amândouă nările e ceva absurd…
totul crește în oraș
până și sârma se îngroașă pe alocuri
este și o balustradă, pentru când obosești să te ții,
nu ajung la ea, (dar asta nu înseamnă că n-ar fi)
- un curcubeu sau dâra avioanelor de linie
o mega-reclamă mă anunță că sunt în mileniu trei
(mă așteptam totuși să fie aglomerat la mol
și să nu trăim în locuri de parcare precum mașinile odinioară
acel dulce acasă este abolit aici, nu mă pot obișnui așa…)
- oare unde duce sârma? – sau sunt legat de ea
cum lega câinele bunica la țară?
termenul de valabilitate s-a scurs, totul crește în oraș…
002.053
0