Poezie

i final

2 min lectură·27 septembrie 2012

Mediu

e-un fel de măduvă în oasele umbrei mele

care scânteind îmi luminează Calea,

deși-s țintuit...

e-un fel de a doua umbră, ca o ispită

mă ademenește, mă cheamă pe diminutiv – amândouă

îmi seamănă mai mult decât îmi semăn eu însumi

uite, m-am prelins ca o pată, ca orice pată

inconștientă de încăpățânarea ei lătăreață,

în aceste două contururi întunecate,

(îmi hrăneam spaima cu spaimă: dac-o fi

și o a treia umbră?)

istovită, frica mi-a ațipit...

numai așa am reușit să mă dumiresc oarecum

Calea avea propria-i luminiscență

iar țintuirea nu era decât dorință –

atâta dorință de a prinde rădăcini

preînchipuindu-mă arbore

(atâta – fiind noua unitate de măsură)

un foșnet, o nălucă, un pitic

țâșnit din urechea mea stângă sau... ce știu de unde!

mi-a trezit frica

și umbrele iar au pornit-o buimace...!

o a treia umbră: eu – vezi?

de ce ți-e frică nu scapi!

- porni cu nepăsare călcând petele

și acum mai am sentimentul că

mi-am trimis pantofii înaintea-mi să-nvețe Calea

să-mi ocolească gropile (și petele) – chiar așa a și fost

(acum – este noua unitate de dizmăsură)

acum, încrezător, dau și tot dau cu fruntea de praguri,

mereu aceleași,

de văd stelele (modul meu de a găsi stele)

și nici chip să recunosc că mi-ar fi fost mai bine arbore

ispita a îmbătrânit în rele, a răgușit diminutivându-mă

până la o ultimă vocală:

un i neîntrerupt

........................... - nu era i de la iubire.

001.465

Valeriu D.G. Barbu. “i final.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valeriu-d-g-barbu/poezie/14014883/i-final

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.