mama coala alba de hartie

o singură dată am lăsat toate așa cum sunt ieșind din supliciul închiriat casa aceasta ca un maiou cu găurele tehnologiile avansate - față de ce sau de cine!... am luat pe mine doar un ecou cămașa de forță a omului liber să aibă iluzii fără buzunare fără măcar un ciot de creion și-am luat drumul fostelor păduri pe muchia unei foi care mi-a tăiat degetul – veche secure acum bumerang – sau părinți care au măncat toată agurida iar copilului cumva eu i s-au strepezit dinții nu știam că într-o picătură de sânge pată pe un ceas tatuat se poate ghici ca în cafea glaucomul acestei foi este iminenta placentă sau cum aș privi cu sub fusta Morții și mirarea s-o presupun unica dovadă că oglinzile mint acest surghiun experimental inițiatic mi-a convins nervii să accepte rolul de corzi unei punți între oracole la care răspunsul va veni și fără să întreb ceva un contur de om se ciocnește de mine și spune biletul dumneavoastră vă rog în podul palmei țineam o frunză o scanează și pleacă mai departe anunțând celorlalți că m-am născut apare o pată mare albă ai fi putut crede că este Dumnezeu și îmi înțeapă brațul stâng - coma ca o mamă vitregă mă lasă înapoi în casa unde tot varul a fost consumat cărămizile ei goale sunt chemările la care nu am răspuns umbra mă trădează creion înalt și nicăieri nu mai este nicio foaie pe frunte-mi încolțește iarăși pădurea începe cu un rid ca și cum doar fruntea știe adevăratul surâs rana pe deget cafeaua Morții s-a răcit încerc cheia în oglindă locul unde a fost ușa bate un străin proprietarul să ceară chiria și nu am strâns niciun bob de aguridă cu ce vor plăti copiii mei?... deschid în ușă mă salută banal ultimul eu