Jurnalul de bord al unui navigator naufragiat

Ieri, data ipsi-lon 00 virgulă tango 13, am foast invitat la un parastas pe feisbuc colivă clipart și reclame zero coca cola light se aude prin monitor scrâșnetul pixelilor între dinții celor care aveau nespusele despre mortul omagiat oh-uri și lacrimi emoticon lumânări de tort și patrafire rock – am smuls cablul . Astăzi, mortul de ieri imi dă un like la un status cu giizăs și un verset din iuda condividem apoi pe aifoun5 pozele cu soția lui prea moartă după camioanele lui van damme și cablul meu zace tot acolo m-am logat de pe android, vechiul telefon, fiindcă dețin două... timona îmi rotește azimut naiba generalizată mâinele mele caută frenetice, pe cont propriu, mausul în vasul closetului desfac o bere, vărs un strop pentru morți și… aprind țigara electronică . Degetele, roșind timide, fac cunoștință cu un hb1, odinoară îi zicea, banal, creion turnirul începe, voi reînvăța să scriu - o coală albă flutură a pace, asediul meu se încheie aici, accept... Mâine – deja - virtual pot umbla prin mâine ca la mine în bucătărie unde desenez cu o pată de grăsime pe farfurie o cioară și mă simt hitchcock În toată casa e cyber doliu, nu am mai mâncat de... – Cablul smuls îmi îmbrățișă picioarele, îmi pupă tălpile – duios, îl înfing cu mufa-n plăcintă, dispozitivul de net . Agonia pare că a luat sfârșit și dau sărci pe motoare - agonia chiar există... Îmi fac un cont, postez gărgăuni și curg stele, răzui una, s-o schimb pe pâine la alimentara robo-vânzătoarea mă anunță sec: primim doar stele verzi din nou agonia, stele verzi nu sunt – ieri-ul se cârnește spre mine ca un aisberg farul îmi face semne disperate, orchestra intonează gama windows acustice trupul mi se metamorfozează crescendo, devin maus, am căpățâna titanic scena lui james cameron pe verticală a început . afară latră dog, traduc cu gugăl transleit: dog spune ceva despre dependența de internet și agonii - brusc foamea își readuce aminte unde stau și sună la ușă – data stelară azi, azi-ul și-a calibrat prezentul pe azi, acum, deschid o fereastră nouă, parastasul veșnicapomenire, liturghie pe seama mea, pare că am murit dar nu am murit destul, m-a salvat o doagă pe care am plutit în derivă – toți credeau că e cea lipsă, uite nu era prin hubloul temporal văd o bătrânețe lungă și fericită, ea da, eu nu