capra vecinului ( - orice asemănare cu realitatea e...)

doar lui îi face iahnie, doar lui minciunele nouă vecinilor infinite bezele și poale-n brâu ne simțim, noi vecinii, pe rând, un salcâm se cațără iada să ne muște de adamica frunză inocenți salutăm seara stăpânul caprei rânjind cu înțeles doar de noi înțeles ne batem între noi, țapi destoinici pe coarnele stăpânului caprei și nu vedem, nu vedem că de fapt noi suntem cei trișați perpetuu: o frunză – o poșetă vuitton, o frunză – un lănțic plus cercei, o alta – o reparație gratis la țarc și numai eu, nătâng și ingrat, i-am dedicat trei plachete și-o sumă de bilețele duioase sub prag pentru ea sunt cubul de zahăr în cafeaua cotidiană sunt singurul care nu-i calcă funia când se cațără aiurea în lăstărișul de la marginea urbei vecine, dă-l naibii dictonul, îți urez public și sincer să-ți trăiască amaltheea-ți cu unduiri ca de înger și lasă din mână funia, ce nu vezi că la un capăt al ei stai doar tu și la celălalt noi, vecini tăi buni? – ea e mai liberă decât orice părere dacă mori, să nu mori, nimeni nu ți-o ia, nu ne place iahnia iar dacă ea moare poți să te muți, nu te mai vrem de vecin lasă-ne funia ca amintire și-un salut demn de un domn care ești așadar trăiască și capra, trăiască salcâmii și funia udă - bezele asemenea nicăieri nu găsești, trăiască țăpimea și coarnele noastre împărătești...