sfârșitul unui fes de arlechin

am ieșit din grăuntele răului (nu vă îmbulziți s-aruncați, întâiul, piatra) și am ajuns aici la moara cotidiană a ispitelor pot spune că finalmente ex-ist lumea mea mă tot descoase despre impresii cum mi se pare - nu mi se pare am deja certitudini și aspirații concrete (nimeni nu mă crede că există concretețe până și în iluzii) un ajutor de morar mă-ntreabă ce-am făcut prima dată ajuns acasă fără nicio jenă, uite: m-am dus direct la baie (le lipsise celor aproape șase ani de exil cada și scaunul closetului - dincolo erau doar wc-uri turcești) și chiar fără să fie ,,necesar’’, am stat nici pur nici simplu filozofând la ispite și aspirații Mulți dintre cei care mi-au sărit în ajutor să nu mă înec în lanul răului mă consideră un ingrat, s-au obișnuit să mă tot ajute... nu-mi trebuie deocamdată decât scaunul closetului (unde sunt cel puțin Platon) și propria mea concretețe despre verbe în care conjug a iubi, conjug a fi (deoarece mă aflu pe domeniul conjugal) și să nu creadă careva că sunt închis în baie la prima incursiune în oraș mi-am pus fesul de arlechin pe țeasta primei statui întâlnite – Roma are, iată, un erou profanat (oare de ce nimeni încă n-a dat jos fesul acela!)