Catre romanii cu inima mare

Știu că e greu pentru toată lumea...Știu că cei ce au plecat, nu au plecat de bine, nici acolo pe unde s-au dus nu umblă cîinii cu covrigi în coadă,păcat însă că nu suntem o națiune mai unită...Am fi putut încerca multe...Mai ales că am pierdut foarte multe valori spirituale așa ...mințindu-i, dezamăgindu-i,trădîndu-le așteptările.Pe mine sincer mă doare... Îti mulțumesc pentru cuvintele tale frumoase, mă bucur că am atins o coardă sensibilă a inimii tale, am fost surprins de impactul ce l-au avut cuvintele mele simple și sincere! Cu drag FLORR

Am o propunere! Îti dăruiesc ție aceste versuri fără nici un fel de pretenție! Nu sînt numai cuvintele mele, nu este numai dorința mea, ci a poporului nostru! Nu sînt cuvinte mari! Nu vreau publicitate, nu o suport, mă sperie lumea multă și zgomotul! Eu sînt doar observatorul...omul ce redă o stare care există în fiecare din noi! Nu vreau să plîng...destul că plîng tot timpul in sufletul meu pentru toți cei de departe, pentru Diviza și Mihai și pentru toți moldovenii nenumiți aici care se zbat măcar să mai ofteze în limba română, căci altceva nu prea mai au voie...plîng mai ales pentru cei care au uitat sau își neagă cu înverșunare obîrșia, din cauza necazurilor suferite, nebănuind probabil că se vor stinge fără nici un fel de identitate, nebănuind probabil că sufletul lor se va întoarce aici...la origine!Pentru ei trebuie să facem ceva...împreună.În sufletul fiecăruia vor dăinui pînă la moarte clișeele copilăriei...casa sărăcăcioasă dar plină de dragoste, privirea caldă a mamei, glasul baritonal al tatălui,
chiar și mînuțele noastre care prind cu disperare dunga pantalonului tatălui, speriați fiind de mărimea lucrurilor din jurul nostru sau de fețele necunoscute care ne zîmbesc cald...maidanul,o, da, locurile sfinte ale copilăriei unde se legau cu sînge frății de cruce și unde poznele erau la ele acasă...primul sărut...E mult de spus și de făcut...Și o facem împreună, chiar și aici... uneori simplu...fără să ne dăm seama că problemele uneori se pot rezolva mult mai simplu, mai natural...Cultura noastră poate începe de la origine...ma-ma(poetic), pa-pa(avem o creștere), a-pa(deja ne putem descurca!), ne-ne(mai avem un pic și devenim ambasadori), și asa se va naște izvorul, ce va transforma încetul cu încetul pînă la mare...și apoi plouă!...O lacrimă ce se va usca trist, de aduceri aminte, în colțul unei pleoape căzute...Eu...cine sînt? Sînt cel ce simte ca și voi, pentru fiecare din voi, ca și voi pentru mine... O frunză a aceluiași copac...o albină a aceluiași roi...o furnică care vrea săși regăsească drumul către mușuroiul natal...Cultura ne ajută, comunicarea ne ajută, sufletele noastre vor nebănuit de mult acest lucru! Deci mica mea strofă este de fapt a noastră... a tuturor...așa puerilă,
dar curată...Deci te rog nu-mi posta și numele sau posteaz-o cu numele tuturora...celor de aici și de oriunde...Așa am zis! Cu drag FLORR!

M-au atins cuvintele voastre scrise din suflet.
Se știe, că de când e lumea și pământul omul caută prin lume fericirea.
Unii spun că acolo e mai bine de trăit, unde noi nu suntem. Când pleci de acasă, vezi că și acolo nu umblă câinii cu covrigi în coadă, cum au mai spus-o și alții până la noi. De bine de rău, oamenii muncesc, se acomodează și duc o viață normală. Dar te macină dorul de țară, de casă, de cei apropiați. Și, după cum cheamă cuvntele din cântec: “Veniți acasă, veniți acasă, veniți acasă măi copii!”, deocamdată eu nu vă pot spune ce să faceți. Poate, în viitor, “va veni sărbătoarea și pe ulița noastră!”
Sperăm.

M-a atras titlul.Cred că s-a strecurat o mică greșeală:\"Fii fericit,copii sâ-ți trăiască\",.Și comentariile îmi plac.Mă simt solidar cu voi.Luni 23 mai 2005 s-a sărbătorit printr-o expoziție \"130 de ani de la înființarea Liceului de Arhitectură\" din București.Am fost invitat să țin o conferință și chiar despre asta am vorbit ,despre creatorii și profesorii care s-au sacrificat pentru binele altora,despre românii cu inima mare.Chiar și azi există astfel de oameni.Un fost director al liceului povestea despre un învățător din Vulturești Argeș care a cumpărat copiilor din bani proprii creioane colorate,culori,pensule,pânze și i-a învățat pe copii să viseze.A câștigat premii în toată lumea...a eșuat însă pe plan familial,social..L-am cunoscut pe acest învățător.Am făcut această intervenție pentru că m-au sensibilizat versurile lui Valeriu Cercel precum și comentariul lui Dumitru Florin Constantin.Vă îmbrățișez pe amândoi.
Nicu al Popii

Ne pleacă azi copii de acasă,
Spunând că s-or întoarce în curând,
Dar timpul peste ei încet se lasă,
Și România le-a pierit de mult din gând.

Ce-i drept încă se scriu tirade,
Când țara-i terfelită prin noroi,
Se țin petrecerii, mii de mascarade,
Dar tot printre străini rămâneți goi.

Degeaba tu petreci în orice seară,
Și pîntecul ți-e plin, și-ți ajung banii,
Degeaba te îmbraci de la Armani,
Ești gol pe dinăuntru când n-ai țară.

Inainte de a ne trezi la realitate,e necesar un alt fenonem. Iata ca un simplu catren ce arata a avea putina valoare venit insa de la o inima sincera, a ajuns foarte repede si usor, la multe alte inimi, la fel de sincere si sensibile. Realitatea este dureroasa, se poate vorbi mult despre ea...sa speram ca timpul sa schimbe lucrurile si in special atitudinea.Multumesc tuturor de citire.
P.S Si Lucian a zis in ultima sa strofa un adevar. Multumesc din nou,Valeriu

Nici nu pot să vă spun cât de mult m-au emoționat aceste versuri, acest subsol plin de credință și spirit pur românesc... despre dorul de casă nu sunt în măsură să pretind că sufăr dar am simțit o dată, pe pielea mea, cum mi se face dor de Giurgiu, fiind plecată pentru doar o săptămână la Buzău. Așa că îmi pot închipui ce simțiți voi, cei cu adevărat departe de casă.
Și cu toate că suntem români, că avem o țară așa de frumoasă și un grai așa de dulce, puțini își dau seama la timp ce înseamnă și cum pot fi păstrate aceste comori.
Plec din această pagină cu gândul la cei cu dor de casă.
Cu respect, Livia

Au veni si\'nca mai strainii in Romania, pentru comorile ei.
Ce e dureros ca neamul romanesc, nu s-a prea bucurat de ele , cautatandu-le printre straini,in tarile lor.Nichifor Crainic a spus intr-una din poeziile lui:
In tara turmelor si-a painii,
Visez o cina de ciuperci,
Lasati-ma la rand cu cainii,
In raiul unui blid de terci.
Asa au fost vremurile pe-atunci. Nici nu ne era permis sa spunem ce gandim !Era foame,lipsuri si lacat pe gura.
Avem un dor de Romania frumoasa, bogata si mandra cu un neam maret, cu istorie si traditii, iar amintirile noastre sint cele frumoase, nu cele urate. Va multumesc de citire.
Cu drag, Valeriu.

Te-am inteles si voi fi foarte scurt:
-Ai atins foarte multe inimi, nu numai a mea.
-Despre valorile spirituale,ce sant furate Romaniei de alte
neamuri (civilizate!),este o alta mare durere.Sa speram ca nu toti vor fi tentati, si cei cuminti, sa-si duca misiunea pana la capat.
-Versurile tale sant ale tuturor, asa cum ai spus si tu.Sant ele simple,dar nu tot ce e complicat are valoare!
-Despre identitatea noastra, iti spun sa te linistesc:romanii vor muri romani, oriunde ar fi ei.Cei ce renunta la limba, traditii si religia lor, vor dispare(N. Iorga).
-Ne vom vedea intr-o zi, foarte curand. Multumesc ca ne-ai facut sa intelegem ca-s foarte multi ce au o inima atat de mare ca si-a ta.
Cu bine, Valeriu

Vreau sa te felicit pentru a ta poezie. Tot ce-ai scris, e adevarat.Cei plecati mai demult, (eu am plecat in \'79), au plecat din alte motive, nu stiu ce varsta ai tu,dar gandesc ca stii ce-a fost la noi inainte de \'89, insa cei ce pleaca acum,pleaca din \"cu totul alte motive\".
Multumesc de interventia ta, poezia e foarte buna! Succes! Valeriu

Domnule profesor, ma iertati de greseala! Cind eram in scoala, prin anii \'50-\'60,notele erau pana la 10. cea mai mare nota ce-am avut-o, a fost, nota 7....si nu la limba romana sau la matemetici, ci la...purtare!(ma iertati).
Din comentariul dumneavoasta, intelegem ca neamul romanesc mereu a fost salvat de Dumnezeu,trimitandu-ne astfel de oameni ce s-au sacrificat pentru popor si tara.
Multumesc de comentarii, Valeriu.

Nene Mihai, sarbatoarea aia va veni pe ulita noastra.Ai sa ramai surpris de maretia ei.Pana atunci, sa fim uniti prin sufletul si spiritul romanesc, pe care Dumnezeu, ni le-a dat fara pic de zgarcenie.
Multumesc de vorbele frumoase! Tot binele, Valeriu.