Altceva, nu eu…
… O stâncă de-aș fi, sau o ploaie de vară, De-aș fi adiere în crengi de molid Sau tunet în noaptea ce iute coboară Ori stele albastre, cuprinse de vid De-aș fi neființă sau fulg de
De lut
De mă voi pierde-n aer, atomii explodându-mi, Să nu mă strângi pe-aripă de zmeu sau de morișcă Căci voi zbura prin lume, cu grijă alegându-mi Destin ușor, de briză ce valurile mișcă. Dacă, din
Oblic
Aruncă-mi iarna peste umeri, vag, Ca pe-o scânteie ruptă dintr-o faclă Ce străjuie, zbătându-se, o raclă În care doarme greu un suflet drag… Îmbată-mă cu rece infinit Și alb ca steaua fără de
Adagio, eu
Vom vedea de-i târziu sau devreme; oricum Suntem drumuri urmând o visare de drum Suntem fire de gânduri, suntem glas de povești Confundăm definiții: oare sunt?... oare ești?... Oare suntem?...
S-ar putea?...
Cumva, nu neapărat într-un fel Anume, mă întreb ca Orice om curios din lumea Asta dacă Dacă... Dacă s-ar putea să-mi recapăt dreptul de a Dreptul de a-mi fi citite Poeziile. ?
Gând ultim, iar
Þi-aș spune, iubito, să vii Să-ți dau infinituri de stele Și sufletul meu printre ele Dar tu, draga mea, să nu știi. Þi-aș spune, iubito, să stai Să-inoti în oceane rebele Născute din visele
Autoportret
N-am poezii în suflet , am doar verzui și negru, Și-albastru rece-tundră cu scrâșnete de ură Nu sunt nici sfânt, nici cast, nici bun și nici integru Iar drumul meu e singur și presărat cu
Mai
Mă mai urăști cu patimă, deși Am paravan solid o altă ură Născută din blestem și rocă dură, Ce-mi apără durerea de a fi. Mă mai alungi in nicăieri, deși Am scut de ganduri mii,
Câinii mei sălbatici
Prind câini sălbatici și-i strecor În visul tău cu umeri goi Privesc mirat un trist decor, Visez ciudat, din doi în doi Iar câinii mei sălbatici mor În visul tău, și lacrimi curg Se sparg de
Avatar
Animalul din mine nu privește în jos Spre pământul șăgalnic deschis, ce m-așteaptă Cub de aer și sunet decupat grandios De groparul neutru cu privire-nțeleaptă. Animalul din mine nu privește în
