Poezie
Mitocanul
1 min lectură·
Mediu
Pornit mereu să facă rău.
Așa l-au pomenit.
De nicăieri venit, dar brusc
Și nu l-au mai clintit.
E laș cu lumea și viclean,
Duhnind de răutate.
Răzbună propriul lui coșmar,
Demult realitate.
Capabil veșnic de incest,
Făuritor de dramă,
E cu privirea simultan,
Pe fiică și pe mamă.
Nu-l doare-n veci de riverani.
El, fluviu-nvolburat.
Că-i rău, nevrednic și-i păcat,
Nicicând nu i-a păsat.
Scandalul? Formă pentru el,
De-a fi de toți simțit.
Trântește, sparge, huiduie,
Veșnic nemulțumit.
Ca fiara-n umbră așteptând
Privește împrejur.
Doar interesul lui, atât,
E formă cu contur.
Restul? Balastul inutil
Și parte pentru alții.
Acaparează cu tupeu
Înlăcrimîndu - și frații.
Al meu, a mea, mereu al meu,
Formulă obsedantă,
Pentru acei din preajma sa,
El? Carnivoră plantă.
001.261
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Valentin Boeru
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 124
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 32
- Actualizat
Cum sa citezi
Valentin Boeru. “Mitocanul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valentin-boeru/poezie/1821141/mitocanulComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.