Poezie
Latră câinii
1 min lectură·
Mediu
Latră câinii aiurea apărându-și pubela.
Latră câinii la oameni declarându-și averea.
De aiurea spre-aiurea trece-o umbră de om.
Latră câinii la umbra ce-i trezește din somn.
Latră câinii sălbatic, umbra cată-n gunoi,
Răscolindu-le rostul plin de damfuri și zoi.
Ia... alege...mănâncă cu privirea în hău!
Latră câinii privind-o cu părere de rău.
Scuturată de scârbă lasă-n urmă festinul,
Se desprinde de locul ce-i părea „sala mare”
Și vorbind c-o nălucă își urmează destinul.
Fabulează de soartă, și de drum... de mâncare...
Latră câinii în urmă alungând-o pe drum!
Latră câinii la umbra ce se pierde în fum!
Latră câinii aiurea, tot privind spre gunoi!
Latră câinii sălbatic, când simt umbra din noi!
001.031
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Valentin Boeru
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 112
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Valentin Boeru. “Latră câinii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valentin-boeru/poezie/1816400/latra-cainiiComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
