Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

Ego sum

2 min lectură·
Mediu
Am folosit căldura spre-a colora răcoarea;
Am adunat iluzii să-mplinesc un destin;
În seri înfiorate m-a bucurat splendoarea
Și-n zilele-nsorite, umbra ca loc divin.
M-am îmbătat cu vinul ce-a însoțit succesul ;
Am plâns gustând pelinul amar al prăbușirii;
Am râs simțind izbânda ca formă-a fericirii;
M-a intrigat când răul și-a copt deplin abcesul.
Am căutat răspunsuri la tot ce-a fost bizar;
Am fost și marfă vie, am fost și-un pic samsar.
Am prețuit valoarea atunci când exista;
Am comentat ironic, când evident lipsea.
În zboruri ,des visate, am colindat în noapte;
Mistere de duzină am deslușit în șoapte;
Am pus la versuri rime, le-am oferit pe toate;
Am tras mereu concluzii călătorind spre moarte.
Am cochetat cu raiul și îl doresc ca plată,
La binele ce altfel l-aș fi făcut oricum.
Am căutat în soare mult comentata pată,
Ce-o crede omenirea motivul pentru scrum.
Și-n scurta-mi existență am învățat să sper
Că-i logică în toate, chiar dacă par mister;
Că are rost și-o luptă în care să disper,
Că pot să cred în mâine, chiar dacă sunt șomer.
Așa a fost să fie cu mine și-mprejur,
Ca fluturii în noapte vibrând sub abat-jur.
Am încercat să aflu, să știu, să fiu , să risc,
Hălăduind prin hăuri, visând poteci spre pisc.
001002
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
213
Citire
2 min
Versuri
29
Actualizat

Cum sa citezi

Valentin Boeru. “Ego sum.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/valentin-boeru/poezie/1812157/ego-sum

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.