Ecoul inimii mele se aude batând cu ritm de ceasornic
tocmai departe ,in spatele lunii,ascunsă de nori
doar timpul mai trece sa aducă aminte,că soarele va răsări
în zori
respiră pămăntul în
Seară de vară ,culori care ard ,
jăratec de dor ,mi-s ochii visare,
cuvinte se sting în prag de anotimp,
am fost o lumină pierdută pe cale.
Ramâne-amagirea să-mi bată la ușă
şi sună chimvale
Las gândul sa-mi plece departe
mă văd la mal de mare,așteptând.
ascult a valurilor şoapte
tăcerea mea prinde contur,printre meduze fumegânde.
cu degete tremurânde las nisipul sa se strecoare
Esti epilog-sfărșit de anotimp,
Sosești la pragul nostru,cel prafuit de timp ,
Îmbraci in nostalgie al nostru trup de humă,
CA să iubim lumina creată de natură.
Ne-aduci,ofrande roșii,de pomi
Surâsul tau in prag de seară,
Îmi umple sufletul de dor ,
Aş vrea sa pot,a câta oară ?
Să-ți spun rămâi ,sa uit usor!
Să te opresc o clipă-n prag,
Să nu te duci ca altădată,
Uitând și
se așterne iarna peste mine
foi albe vin in calendar,
nu știu ce o sa fie maine,
dar azi traiesc un vis amar ,
mi-e sufletul din flori de gheață
inmarmurit in rama sa,
cu maini intinse
Ca umbra ratacesc prin lume ,pe cărări,
Şi ma intreb adesea :sunt umbra unui pom sau umbra unei flori ?
Căci spune,nu degeaba ,o vorba din batrani ,
Când viața nu ți-e soare si nu iți e
UL