Poezie
mergeți mai departe/ a scris vinul
1 min lectură·
Mediu
câștig prietenia a 51 de scriitori pe facebook
dar încet încet o pierd pe a lui mary
acum un an i-am scos psihicul din mâlul dragostei
azi aproape incontrolabil îmi expun părerea
despre fostul ei iubit cu urechi de asin
și marea cenușie ce pula mea vrea
să intru în timp prin reflux
cineva drag deschide ușa apartamentului
tremură în rochia udă are chipul deformat de tristețe
nu e lăsată să-și înlocuiască propriul cap cu unul de pește
de un tânăr care trece prin preajmă
realizez cât e de bolnavă dar prea târziu
vorbesc la telefon cu doamna Cami
da singurii salvatori ca niște câini îmi sunt mâinile
ce folos dacă pe zi ce trece își pierd glasul
aș dori să am creier de șobolan
nu caut altceva decât liniște subterană
și din când în când să ies la suprafață
aș ști măcar de ce lumea fuge
iau un pahar torn vin demisec din barul tatei
și camera mă invită la dans
a dracu.
012.150
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ungureanu dorina
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 164
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 22
- Actualizat
Cum sa citezi
ungureanu dorina. “mergeți mai departe/ a scris vinul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ungureanu-dorina/poezie/14065342/mergeti-mai-departe-a-scris-vinulComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
cred (subliniez: cred) că reușește ce își propune: au autoportret credibil despre un autor necredibil [nu incredibil :P ]; iar persoana a 3-a de aici, de gen feminin [deconspirată nu atât de forma verbală, cât de neputința de a ține sub control doi câini - un bărbat îi ține până se rupe lesa (cum ar veni, nici el nu-i ține, dar motivul este obiectiv) :)], este pers 1 regăsindu-se în fața pc-ului în ipostaza sa alter_ată.
de unde și refuzul unei avalanșe de întrebări nerostite (dar intuite): are rost trăită viața reală? e de preferat testarea în locul tastării? a devenit testarea un mod de viață cu adevărat depășit? cât mă mai mint că nu îmi e dor de lumina naturală?
& multe (posibil) altele; toate sub perfidul semn comun al tehnologiei și culturii: are rost să scriu (și eu) despre toate acestea? paradoxul existenței acesta este: cu cât avem mai multe lucruri, cu atât mai puțin avem ceva cu adevărat; și cu cât mai mulți scriu despre orice, cu atât mai acut este sentimentul că se scrie despre nimic.
de unde și finalul: un ironic "însetat" de adevăr; nu unul impus de ritmul accelerat al evoluției tehnologice vs degradării umane; ci unul cert, tradițional: "al tatei"; e și asta o luptă ce trebuie dusă; a propriei recuceriri; cu mult mai dificilă, pentru că lumea e de mai multă vreme un puzzle, din care noi avem f puține fragmente.
e o tăcere în actul finalului care îmi tare place, prin sugestie: nebuniei a tot ceea ce nu suntem noi (și care amenință a ne integra) i ne opunem prin "stasis", o încremenire activă, ce reușește fie a echilibra, fie a anula aceste forțe.
sper că n-am delirat exagerat :)
toate cele bune.