Poezie
Poveste1 cu suflu și imaginație(Urme de pix în inimă)
2 min lectură·
Mediu
Dracu’ să te mai înțeleagă Romi
deși ești un băiat de la țară
de când locuiești în București
îți dorești o nevastă sofisticată
dar nu atât de mult încât
să nu miroase a păsări de curte
cu picioarele pe post de zdrobitori
în zeamă de struguri
evident când e cazul.
De ceva timp țin singurătatea în harnașament Romi
când iarna la ferestre e în faza de înflorit
sigur sigur la mine o să ne întâlnim
pentru terapie prin masaj cu ulei
în ritm lounge music lângă sobă.
Dar până atunci Romi
trec la o rație specială
cu iaurt dimineața
fructe și ciocolată noaptea
la telefon îmi spui că ești un motan printre mătăsuri
și vrei să pui mâna pe o vrabie
între noi se degajă o energie
până când vocile se conectează pe linia orgasmului
te oprești că nu ai credit suficient.
Și când ne certăm Romi
stau cu zilele într-o cameră
râd plâng sar coarda mă fărdez
citesc scriu mult și prost
sunt când Magelino când Napoleon
dracu mai știe ce
duc războaie cu propriu suflet
în așteptarea unui final fericit.
Știi ce îmi place Romi
că în descifrarea rebusului ființei mele
lași timpul să picure
aștept numerotarea inversă a femeilor din viața ta
așa că sună sună în puii mei.
012.291
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ungureanu dorina
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 212
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 36
- Actualizat
Cum sa citezi
ungureanu dorina. “Poveste1 cu suflu și imaginație(Urme de pix în inimă).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ungureanu-dorina/poezie/14016911/poveste1-cu-suflu-si-imaginatieurme-de-pix-in-inimaComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
dragut dar nu extraordinar. cumva mi se pare ca prima strofa poate lipsi, cumva il explica pe Romi prea mult, si nici nu-l avantajeaza. sunt cateva exprimari cam pretioase gen rebusul fiintei mele sau singuratatea in harnasament sau prea banale cum e finalul cu puii mei sau acel vrei sa pui mana pe-o vrabie, dar e și una care imi place - motanul intre matasuri. in orice caz are tonus si asta e ok.
0
