Noapte cu ploaie și lună plină
Gheața se izbește de geam
Din întunericul și fulgerul ce tu-l prefaci
Se ridică demonul neființelor
Cu nouă brațe și 33 de mii de ochi
Ca o umbră întunecata se
Plecarea a fost atât de grea
Încât mi-a stors toată umbra
A fost așa de rece și de udă
Încât mi-a sfărâmat și ultima penumbră
Dar plecarea n-a fost a mea
A fost a cuvintelor mele,
Știu că-ți place, de fiecare dată
Îmi absorbi fericirea în tine
Mă lași rece, dar e bine
Mă vezi zâmbind, mă crezi onorată
Mă arunci pe fundul mării
Mă îneci în păcate, inundate
De amintiri
Strânse pumnul
Ar fi vrut să prindă momentul
Dar acum ea a plecat
Și iubirea i-a luat.
A rămas singur în întuneric
Peste tot e ud
Pe strazi nimeni nu mai e
Simte că se duce la fund.
Îi
Cade, cade, cade
Îți pui obrazul pe o parte
Sărată se pierde într-o mie
O absoarbe, tu privești
Te uiți în stânga, gândești
Mereu cineva ți-o distruge
Același cineva mereu, apoi fuge
Nu mai ai
Ai visat atât la el
Și acum s-a împlinit
Iți placea atât de mult
Era nemaipomenit.
Venea cand nu te așteptai
Și-l priveai cu mândrie
Cu ochi mari în față-i rămâneai
Și zbierai de
Și pentru tot ce-a trecut
Și pentru tot ce-am făcut
Să-mi ierți doar un lucru
Faptul că te-am crezut!
Și pentru tot ce va fi
Și pentru tot ce va veni
O sa-ți iert un singur lucru
Faptul că
Nu, mulțumesc domnilor
Nu doresc să vă mai deranjez
De la evitabilele războaie
Pe care cu încăpățânare le duceți.
Nu, multumesc fraților
Vroiam să vă comunic doar
Un ultim salut prietenilor,
O
Umbra palidă,
A ceea ce-a fost
Cândva, un lucru mare
Atunci, cândva
Te sacrificai, lăcrimai
Ca să-l obții
După care mureai
În lanțuri legat
Dar totuși neobservat
Încă il faceai
Te
Oh Doamne, cât am obosit
Dar n-am unde
N-am cui
Nu-i nimeni.
Când îi văd pe alții
Cât sunt de fericiți
Dar pentru mine nu există
Nu-i nimeni.
Vreau și eu să simt
Să simt ceva frumos
Dar
Da, a sosit și ceasul
În care luminițele alea mici de pe
Chestia aia mare și neagră se aprind
În care mai vezi câte un străin cu
Chestia aia de sticlă, amețit, mergând pe stradă
În care trebuie
Și toate acele gânduri
Rostite frumos,
Atâtea clipe,nenumărate rânduri
Privindu-te curios,
Vor mai fi după ce vom pleca,
Din basmul fermecător?
Aceste sentimente se vor mai mișca
Plantate în
E frumos să trăiești
Alături de povești
Dar și poveștile
Mor câteodata
E frig, dar porțile
Se închid de fiecare dată
Visând asupra unei stele
Vânezi vraja.
Asta-i tot.Dansezi cu ele
Te
Stau si ascult cum cade ploaia
În timp ce mi se umple odaia
Frica raspandită , fericirea nimicită
Iar bezna e singura privită
Am vazut prea multe
Ca sa mai mint ceva
Amintiri fară putere a
Atâtea cuvinte
Atât de puține de spus
Atâtea șoapte
Doar tăcerii ii ești supus
Te crezi singur undeva
Dar nu ești
Pentru că mai vine cineva
Cineva sau ceva nespus
Nu știi cine e
Dar tot ii
Și când te gandești
La ce visez
De mine te ferești
Cand meditez
Doar un gand, o fulgerare
Te poate omorâ, oare
Și-ți vezi sufletul cum moare
O moarte infiorătoare
Și privești lucrul din
O melodie, m-am liniștit
O amintire, am zâmbit
Un prieten, o lumină
Timpul, eternitatea divină.
Și atunci când asculți,
Melodia ce te face să zâmbesti
Te gândesti la lumină
Și observi
In chiloți, bustieră si cămașă
În sandale fac paradă
Epilez patura cu eucoplast
În timp ce las becu să ardă
E seară, beau cafea
Cu inima cănii in cap
Mă uit la pătura mea
Și-mi amintesc
De ce nu putem da timpul înapoi
Să fim iar oamenii aceia goi
Dezbrăcați de pată și noroi
Să fim doar noi.
Oamenii de altă data
Ce nuu se gândeau la viitor
Trăiau doar in prezent
Și nu le
Mă înec în lacrimi
Pe față le simt ca niște spini
Parcă ar fi niște picături
A șarpelui venin.
Nu mai pot, nu mai suport
Crucea ce mio port
Pare atât de grea
Si soarta atât de rea.
Dar nu
I. Totul a început într-o seara târzie,
Cu un buton, sau mai multe,
O îmbrățișare care n-a fost să fie.
Amestecate în culori electronice,
Cuvintele se pierdeau pe ecran,
Te credeai un prinț
Da recunosc, am fugit
Am incercat sa ajung departe
E greu cand te urmareste
Si te pandeste
Prinde momentul si sare
Pe tine si te musca
E pacat pentru ca doare
Dar apoi vin restu si
Te
Acum e ca și un cămin de bătrâni, uni mor,
Iar atunci vin alții în locul lor.
Așa e grupul nostru, te întorci acolo după câțiva ani
și ți se spune “au mai rămas numa vreo 2 dintre cei
Simt cum mă îndepartează
Cu o privirea mă ingheață
Cum plec mă veghează
Să nu las cumva o ață
Să pot găsi drumul înapoi
Sau să mai visez cumva în doi
Nu cumva să mai sper la fericire
În