Și astepți nerăbdător în fața ecranului
Astepți ca pixelii să-și schimbe culorile
Să formeze niște litere ordonate într-un răspuns
Aștepți să-ți răspund, să-ți zic că te iubesc
Dar apoi îți lași
Atunci pot să cad lin ca o frunză
Pe pământul moale de o va face
Mă va îmbrațișa ca pe o muză
Mă va înveli cu o pătură de ace.
O va chema pe cea dintâi,
Calliope, și va scrie acțiunea pe
fiu de nori fiu de ploi
ce în raz-ai răsărit
vi pe pământ moale,noroi
cu un crin ocrotit
mi-l dai...
mă uit la tin\' frunzoasă
te tai...
în două c-o iubire păcătoasă.
fiu de nea și fiu de
Pentru că pentru toate exzistă o soluție
Orice suflet are o revoluție
Si pentru că toate au o rezolvare
Sufletul se vindecă la intâmplare
Și dacă nu s-a vindecat
Pentru fapta ce-a urmat
A mai
Din două, o iubire moare
Din trei, apune un soare
Eu am murit,
Tu mori în continuare.
A iubi, un lucru pătimit
Invidiat,și totuși negreșit.
A citi un suflet e un dar
Cum darul de pe mare îi
E un lucru scris
în fapte și acțiuni, concis.
E un lucru umblat
Pierdut, neînsemnat dar căutat.
E un lucru crud,
Dar asta a fost demult.
E un fel de lucru ud,
Un lucru sec dar cult.
O
Intri pe mine și-mi spui
Că nu i-a păsat că
I-ai dat un desen
Colorat în sentiment.
Eu ți-am dat o viață
Cusută cu iubire ca ață
Și ai spus doar
\"Da, a fost drăguț\"
Dar nu-i poți da
Unui
Sărută-mă și vezi
Acei ochi verzi
Pe care n-ai
Să-i mai privești
Să-i mai amăgești
Aceiași ochi verzi
Ce te-au privit lung
Când tu râdeai
Iar ei lăcrimau
Dar tu nu observai.
Iar acum,
Nu mai vreau să aud
Sunetele din acea lume,
Nu căutam o lume de orbi
Cu un singur drum ud;
O mută să fiu într-o lume anume
Să nu mai simt,
Acel trandafir insipid să-l mai alint.
O lume
E așa de sec
Nu s-a mai întamplat nimic
Te-ai pictisit
Nu-ți mai place nici umpic
Apoi s-a întamplat ceva frumos
Ai început să simți
Apoi ai observat că
În vise nu te mai minți
Stai
Bună! Da, ție mă adresez. Știu că ești mirat de îndrăzneala mea. Până acuma m-am sfiit, mi-a fost teamă să-ți spun că mă doare, dar nu mai suport să te văd cum te distrugi. Mi-e milă de tine.
Pașii se pierd în ceața și se întreabă
Oare nu sunt pașii ei? Dar nu poate să vadă
Ea a plecat demult; nu, nu pot fi!
Timpul i-a șters pașii, și sfâșiat inima in mi si mii.
Dar oare n-a mai
Să te lași dusă de
Un val de iubire pe
Marea fricoasa, petale umede,
Să te lași beată, lași, te.
Lasăte îmbătată cu
Atâta dragoste încât să nu,
Să nu-ți mai dai seama, nu,
Că ești în brațele
Până și în fața lucrurilor noi
Sunteți plini doar de voi
Și vă vreți fericirea înapoi
Dar no primiți nici mai apoi
Credeți că nu vă e deloc bine
Că sunteți nefericiți, da\' in fine
Vă
Viața e miere
Când sufletul lui piere
Privește de după colț
Lucrul ce-l ucide, un glonț.
Și sangele se scurge
Privește criminalul ce fuge
O ultimă privire, moare
Uimitor, nu-l mai
În neantul naturii mă prefac,
În oglinda nebuloaselor
Îmi arunc necanonul,
Și încerc să nu tac.
Privesc, dar nu o fac,
Mă supun neoamenilor,
Admir necroza conului,
Și încerc să nu
Stă în umbră și privește
Lumina printre gratii
Dorința lui e viața
Și o lacrimă se ivește
Gândindu-se că s-a întamplat
Și ar vrea să schimbe
Dar timpul înapoi nu poate fi dat
Și-n lanțuri e
Un rând de petale moarte
Aruncate pe jos, călcate în picioare
O resuscitare și talpa va mai călca din nou
Dar pe ele cine le mai poate resuscita?
Și tot ce rămâne în urmă e
Parfumul de pe talpa
Din nimicul pe care îl am
Fac un mare
O umbră de fericire, un calm,
O umbră fără soare.
Misterul îl încurc,
Apun stelele deabea în amurg,
Răsar soarele în dimineața nopții,
Întorc totul pe
Emoție.
Sentiment.
O pată de culoare.
Fărâmă de gânduri.
Mătase albă.
Iertare.
Propria-mi suflare.
Speranță.
Oroare.
Mister.
Judecată.
Moarte.
Mirare.
Nu.
De ce?
Mai
Linia nu e trasă
Prea multe carți pe masă
Observi orice defect
Pentru că nici tu nu ești perfect.
Te uiți la ea, n-o cunoști
Atunci de unde știi ce păcat are?
Te dai mare că știi
Și mai urli