Ungur Corina

Și astepți nerăbdător în fața ecranului Astepți ca pixelii să-și schimbe culorile Să formeze niște litere ordonate într-un răspuns Aștepți să-ți răspund, să-ți zic că te iubesc Dar apoi îți lași

Atunci pot să cad lin ca o frunză Pe pământul moale de o va face Mă va îmbrațișa ca pe o muză Mă va înveli cu o pătură de ace. O va chema pe cea dintâi, Calliope, și va scrie acțiunea pe

fiu de nori fiu de ploi ce în raz-ai răsărit vi pe pământ moale,noroi cu un crin ocrotit mi-l dai... mă uit la tin\' frunzoasă te tai... în două c-o iubire păcătoasă. fiu de nea și fiu de

Pentru că pentru toate exzistă o soluție Orice suflet are o revoluție Si pentru că toate au o rezolvare Sufletul se vindecă la intâmplare Și dacă nu s-a vindecat Pentru fapta ce-a urmat A mai

Din două, o iubire moare Din trei, apune un soare Eu am murit, Tu mori în continuare. A iubi, un lucru pătimit Invidiat,și totuși negreșit. A citi un suflet e un dar Cum darul de pe mare îi

E un lucru scris în fapte și acțiuni, concis. E un lucru umblat Pierdut, neînsemnat dar căutat. E un lucru crud, Dar asta a fost demult. E un fel de lucru ud, Un lucru sec dar cult. O

Sărută-mă și vezi Acei ochi verzi Pe care n-ai Să-i mai privești Să-i mai amăgești Aceiași ochi verzi Ce te-au privit lung Când tu râdeai Iar ei lăcrimau Dar tu nu observai. Iar acum,

Scuzele mele pentru cei ce i-am rănit Dar n-am mai putut și am pornit Gelozie, invidie, ură, v-am orbit Și totuși nu uitați că v-am iubit!

Nu mai vreau să aud Sunetele din acea lume, Nu căutam o lume de orbi Cu un singur drum ud; O mută să fiu într-o lume anume Să nu mai simt, Acel trandafir insipid să-l mai alint. O lume

E așa de sec Nu s-a mai întamplat nimic Te-ai pictisit Nu-ți mai place nici umpic Apoi s-a întamplat ceva frumos Ai început să simți Apoi ai observat că În vise nu te mai minți Stai

Bună! Da, ție mă adresez. Știu că ești mirat de îndrăzneala mea. Până acuma m-am sfiit, mi-a fost teamă să-ți spun că mă doare, dar nu mai suport să te văd cum te distrugi. Mi-e milă de tine.

Pașii se pierd în ceața și se întreabă Oare nu sunt pașii ei? Dar nu poate să vadă Ea a plecat demult; nu, nu pot fi! Timpul i-a șters pașii, și sfâșiat inima in mi si mii. Dar oare n-a mai

Să te lași dusă de Un val de iubire pe Marea fricoasa, petale umede, Să te lași beată, lași, te. Lasăte îmbătată cu Atâta dragoste încât să nu, Să nu-ți mai dai seama, nu, Că ești în brațele

Până și în fața lucrurilor noi Sunteți plini doar de voi Și vă vreți fericirea înapoi Dar no primiți nici mai apoi Credeți că nu vă e deloc bine Că sunteți nefericiți, da\' in fine Vă

Viața e miere Când sufletul lui piere Privește de după colț Lucrul ce-l ucide, un glonț. Și sangele se scurge Privește criminalul ce fuge O ultimă privire, moare Uimitor, nu-l mai

În neantul naturii mă prefac, În oglinda nebuloaselor Îmi arunc necanonul, Și încerc să nu tac. Privesc, dar nu o fac, Mă supun neoamenilor, Admir necroza conului, Și încerc să nu

Stă în umbră și privește Lumina printre gratii Dorința lui e viața Și o lacrimă se ivește Gândindu-se că s-a întamplat Și ar vrea să schimbe Dar timpul înapoi nu poate fi dat Și-n lanțuri e

Un rând de petale moarte Aruncate pe jos, călcate în picioare O resuscitare și talpa va mai călca din nou Dar pe ele cine le mai poate resuscita? Și tot ce rămâne în urmă e Parfumul de pe talpa

Din nimicul pe care îl am Fac un mare O umbră de fericire, un calm, O umbră fără soare. Misterul îl încurc, Apun stelele deabea în amurg, Răsar soarele în dimineața nopții, Întorc totul pe

Emoție. Sentiment. O pată de culoare. Fărâmă de gânduri. Mătase albă. Iertare. Propria-mi suflare. Speranță. Oroare. Mister. Judecată. Moarte. Mirare. Nu. De ce? Mai

Linia nu e trasă Prea multe carți pe masă Observi orice defect Pentru că nici tu nu ești perfect. Te uiți la ea, n-o cunoști Atunci de unde știi ce păcat are? Te dai mare că știi Și mai urli