Ujog Marius

Toamna visele nu trebuiesc tinute in secret. Si daca ai visa, ce e foarte probabil, ingaduieti privilegiul de a trai macar un moment din acel vis, caci trezindu-te la realitate nu iti vei aminti nici

3 pași și un sunet absurd Mă-ndrept spre lumină... O voce în capăt aud... Natura-și

Prolog Călăuză mie gândul și tu alinare vorbesc despre tine și totul dispare... Privesc spre ceru-nstelat, și-mi pare C-o stea îmi trage cu ochiul, dispare... Ce oare, e vântul ce

Faptul că avem sau nu nevoie de nori derivă din simplul argument cum că norii ne reprezintă într-un fel. Ei se nasc asemenea unei dorințe. Își cuprind mângâierea doar prin simpla contopire a lor.

Vreau ca la tine in suflet s-ajung In acele gradini suspendate, Minunate sunt gardurile cand le ating, Dar portile raman ferecate. Increderea-i cheia pe care as vrea sa mi-o dai, Caci numai cu

Întreabă-mă de păsări călătoare... Întreabă-mă de zilele cu soare. Întreabă-mă de pomi, de frunze, de șiraguri de migdale. Întreabă-mă de serile petrecute afară... Întreabă-mă...de Primăvară.

Cerne viața al ei zâmbet Anii trec și înainte noi pășim Și prin gânduri de rugină Ne îndeamnă să găsim Doar lumină.... Viața-i o monotonie scumpă Te fentează cu dispreț Căutând ca să-ți

Ce dulce, romanța, al cărui parfum Îl simți răzbbătând în suflet și în gând Să fi mereu, aceiași entitate Precum o clipă in eternitate.

E noaptea-n care dragostea-și joacă norocul Soarta-i arbitrul care-ncepe jocul Timpul e paznicul ce constant va ramane Privat de acest joc și de gânduri nebune.

Un albastru-nghețat și-un cer nesfârșit A lor îngemânare îndeamnă spre zenit E drumul prea lung, dar uită-te mai bine Să vezi oglinda zâmbetului tău in cel de lângă tine.

Iarna de va plânge vântul Și Soarele cu dinți nu va ieși Vei ști că mă gândesc la tine Vei ști mereu, te voi iubi. Ezit mereu, dar fac o încercare La tine ca să mă gândesc Voi face și tac ca

Imaginează-ți o bulină de zâmbet Ce ne scaldă-n culoare Parcurge de-a rândul, fără ticuri verbale, Preludiul gândurilor matinale. Puține-i sunt gândurile și nu-i e permis Mai sus de azur să urce în

Din pat priveam prin geam o frunză, ce stingheră se mișca în direcția vântului. Mă uitam fix la ea și toate gândurile mi se comprimau la simplitatea acestei frunze. Nu atât forma cât paleta cromatică

E noaptea dinaintea acelei dimineți Îmi întorc privirea Și trăiesc cu dispreț. Văd răsăritul Și nu clipesc mereu... Vânat sunt de fantasme Și încercat cu greu. Trăiesc doar cu senzații Chiar

Aș putea fi o floare născută din roua dimineții, Aș putea fi un nor născut din clipa eternității, Aș putea fi o pasăre ce zboară spre un albastru infinit, A cărui zbor e frânt de imaginea

Sete avidă de a cunoaște Curaj monstruos de a renaște Senin ca și cerul timid Voință din plin nu suspin. Carnagiu uman limitat Un puț fără apă secat Rest de la bani plec de îndată Iubire

Pentru amintiri ce au trecut Să ciocnim câte un Vermut Să ne amintim cu drag Toate clipele trăite Ce ne-au fost aduse în dar. Hărăzite sau furate Asta, oare cine poate? Din Predeal până-n

În zi de toamnă m-am născut Într-un spital numit maternitate Și nu știu cum de am facut Să dau la facultate. Pe străzi cojite de bitum Agale calc acuma Și nu știu cum să vă mai spun Că-n

Când doi ochi prin ceața serii te privesc, În aer plutește un sentiment de siguranță Să ști că-n suflet ai să găsești, În fiecare zi un zâmbet de speranță.

Mă topesc Ca un gând la soare Și iarna lipsește Din amurguri. Plecate zăpezi Îndemnate de raze Consoarta mi-e dusă Departe pe mare...

Între două mâini există și o zi de azi Există spațiu, există timp… Există ceruri și un singur anotimp. Între două mâini ești tu, sunt eu Îmbrățișați vom fi mereu Posterității, să înțeleagă,

Cerul e negru Și noaptea nu-mi zâmbește E seară peste tot Șilumea nu-mi priește. Gonind prin noaptea neagră Orbit de întuneric Sălășluiesc în mine Într-un tărâm eteric. Vezi iarba ce se