Tudor Cristea

Un poem care dovedește incontestabila înzestrare a autorului său, dar care, considerat singur, ar (mai) putea fi discutat. E o alegorie, fără îndoială, dar una care nu trebuie neapărat (Ioana!) legată de perioada de dinainte de 1989. E, din acest punct de vedere, un text deschis. Dar are momente de scădere, se amorfizează treptat, aș putea zice (cu toate că finalul îl salvează, lăsându-ne pe noi să-l continuăm în gând - ceea ce unii cititori/ comentatori au și făcut). Bine integrate elementele livrești, bine contracarate lunecările spre lirismul excesiv prin inserturi prozaice. Greu de spus dacă textul poate fi îmbunătățit. El este ce este. Totuși, ar fi preferabile formele verbale \"deveniserăm\" și \"trăiserăm\", în locul celor din text.

\"iubito sunt falit
de dragul tău fericit\" - un final penibil pentru un text în care poetul mimează dezinvoltura, scâpând, ici și colo, și câte o alcătuire de cuvinte prin care adie poezia...Dar în ansamblu...

\"iar măsoară sfinților numele părinților\" - compară cu \"Lasă grija sfinților/ În seama părinților\" (M. Eminescu, \"Doina\"). Poem dadaist, alcătuit din sintagme trase din pălărie. Iar în pălăria poetului intră, cu sau fără voia sa, și frânturi din alți autori...E un fel de a spune. În realitate, atât dadaiștii, cât și suprarealiștii, în multe momente, mimau hazardul și dicteul automat, nu le practicau de-adevăratelea. Important este, în asemenea cazuri, ce rezultă, nu cum a fost produs. Iar aici rezultă un text căruia i se văd toate cusăturile (deși croitorul încearcă să le ascundă)...

Va mulțumesc tuturor pentru lectura și pentru comentarii. Le mulțumesc și celor care doar au citit, ei sunt la fel de importanți pentru mine. E important că atâția iubitori de poezie și poeți își găsesc timp pentru a citi. Și, mai ales, ca sunt preocupați de poezie, că trăiesc (mă tem de vorbele mari!) întru poezie.

Lucrul cel mai important (pentru mine) e ca m-ați citit si ca ați exprimat opinii in legătura cu ceea ce semnalez eu. Că sunteți sau că nu sunteți de acord cu ceea ce susțin e mai puțin important. Ar fi si plictisitor să avem toți aceeași parere. Sigur, nu pot fi așa de prefăcut încât să susțin că nu mi-ar plăcea să mă aprobați (și chiar să-mi dați note bune!). În orice caz, însa, poezia trece printr-o criză de audiență. Si aceasta, în ciuda faptului ca sunt mulți cititori ca voi (si ca noi), în ciuda faptului că ne citim unii pe alții. Fiți siguri, dincolo de asta, că există indivizi care măsluiesc cărțile (ca în multe domenii în țara noastră). Descopăr (deși frecventez de puțină vreme agonia.ro) chiar aici autori cu mult peste nivelul unora pe care editurile cu pretenții îi promovează. În poezie (și în literatură, în general) e ca și în fotbal. Dar dacă acolo arbitrii necinstiți (câțiva dintre ei) au fost arestați, fiți siguri că arbitrii de poezie își vor face mereu mendrele fără să aibă probleme. Nici chiar eu, în această calitate, nu sunt cu totul curat la suflet!...

Un poem plin de sensibilitate. Totuși, textele tale (am citit și altele) sunt marcate (după cum mi se pare că observa, într-un comentariu, Ioana Geacăr) de stilul lui Sorescu, din \"La lilieci\". În cazul acestui poem, eu aș mai distinge și ceva din limbajul și din mecanica gândirii infantile sesizabile în \"La fanion\" de Liviu Ioan Stoiciu, unde persoanele de la gară sunt confundate/ identificate cu cele mitologice din lecturile copilului. Dar e interesant modul în care sunt valorificate (în texte ale ciclului) amintirile propriei copilării, marcate de evenimentele primilor ani de comunism. Amintiri mult mai firești, de pildă, decât cele ale pionierului Mircișor din \"Orbitorul\" cărtărescian.

e posibil sa fie vorba despre un volum al lui Valeriu Cristea. Scriind, în \"România literară\", despre o carte a mea, criticul Gh. Grigurcu îl cita pe Cornel Regman, care vorbea despre productivitatea numelui Cristea în critica literară - Valeriu, Dan, Radu Călin, Tudor...Lasându-l în afara discuției pe Theodor Hristea, lingvistul, cu care unii ageamii mă mai confundă...Volumele mele sunt, cu exactitate, cele indicate în biografie. Mulțumesc pentru lectură și comentariu.

Ioana, mă bucur ca textul meu e un text deschis. De ce să-l cenzuram pe Nicolae? Deși cred ca tu ai dreptate. Sau eu (cel pe care voi, care propuneți interpretări, îl măguliți, dar îl și derutați; ceea ce este chiar ce aștepta...). Dar voiam sa-ți mai spun ceva: de câte ori îți întâlnesc numele, îmi amintesc că Alex Ștefănescu, știutul critic, coleg și prieten al meu, a tipărit, prin anii 69-70, cand eram studenți și încercam marea cu degetul la revistele literare (puține, dar dătătoare de statut literar!) ale vremii, în \"România literară\", la rubrica lui Geo Dumitrescu (\"Poșta redacției\"), doua sau trei grupaje lirice, semnate IOANA MATEI. Geo Dumitrescu a fost dezamăgit de cacealma, Alex a încasat, totuși, niște bani (se plăteau, pe atunci, textele publicate, eu însumi am încasat, în 1989, pe romanul \"Porțile verii\", o suma suficientă pentru a-mi cumpăra o mașină \"Dacia\"), dar n-a mai scris poezie; reține, te rog, informația, ca pe un fapt de istorie literară... Mulțumesc pentru lectură și înțelegere.

Marius, mă bucură că ai înțeles finalul în felul pe care mizam și eu: țăranul așteaptă (ca și poetul) nu recolta, ci împlinirea, clipa de grație, poate mântuirea...Mulțumesc pentru receptivitate.

Sunt de acord, Ioana, înțelegând și grila ta de lectură, care implică gustul pentru un salutar prozaism. Mulțumesc, însă, cu deosebire, pentru aprecierea superlativă, poate prea generoasă...

Alberto,
Ai un mod interesant de a aprecia textele poetice, încercând să interpretezi literal ceea ce ar trebui înțeles la modul simbolic și metaforic. Poezia (o sublinia încă Macedonski!) are logica ei, care e (sau pare) ilogică. Tu vrei să înțelegi și ceea ce ține de mister. \"Cuburile de azur\" nu sunt ceea ce ți se pare, ci cu totul altceva. Ar fi ridicol să încerc să-ți spun ce sunt! Dar îți mulțumesc pentru faptul că m-ai citit și mă bucur că ți-a plăcut (cu rezervele respective) acest text.

Mai întâi, mulțumesc pentru lectură. De aici încolo (fără ca eu să am neapărat părerea că textul acesta e foarte bun), ne despărțim: eu cred că un text liric trebuie citit în cheie simbolică, iar nu luat în sens literal. E, măcar în intenție, un poem, nu un eseu despre îndeletnicirea omului de la țară. Nici \"Belșug\" de Arghezi, bunăoară, nu e altceva. În țăranul generic (iar nu istoric) de-acolo (ca și în cel de-aici) putem vedea o pildă a încrederii în menire. O asumare a condiției, similară, la urma urmei, cu a poetului (a se ține cont și de precizarea făcută în paranteza din titlu.

Ioana, Angela, Aurelia, va mulțumesc pentru înțelegere și sensibilitate!

Dezinvoltura pe care-o sesizam într-un alt text (și cam în toate) amenință să devină monotonie. Textul de față este salvat, în final, de oralitățile bine plasate. Ar fi, cred, nevoie de mai multă varietate stilistică (în acord cu trăiri mai variate și mai complexe).

Un text dezinvolt, amestec de amărăciune și ironie.

corect: să mă angrenez...

Da Djamal, ai dreptate. \"Cântec de primăvară\" e un text mai vechi, pe care l-am modificat ușor când l-am postat. Am modificat tocmai versul al patrulea din prima strofă. Deși mi s-a părut că am obținut ceva interesant, am frânt, de la bun început, cursul textului, care era ascendent, mergând către o culminație în ultimul vers. În fgelul acesta, după opinia mea, se justifică și repetarea conjuncției din penultima strofă. Am modificat, în urma observației tale, textul, revenind la prima variantă, astfel că și mie îmi sună acum mai bine. Totuși, vreau să precizez că \"gând\" și \"pământ\" formează o rimă, și anume una care poartă numele de asonanță (Eminescu utiliza des acest procedeu). Mulțumesc pentru observații.

Multumesc, Ancuta, pentru lectura atenta. E vorba de o eroare de calculator: am dat un click și s-a repetat întreaga parte a doua a textului. Corectez imediat.

Multumesc, Sorina. Te voi citi, la rândul meu, cu interes. Ai selectat chiar versurile pe care mizam și eu, ceea ce e semnificativ. În orice caz, mi se pare că ai o bună intuiție critică (fără a mai vorbi de sensibilitate).

O demonstrație impecabilă, abilitate de invidiat în interpretarea faptelor, stil fluent și bună dicție a ideilor. Din păcate, toate astea în slujba unei idei false - aceea a complotului maiorescian. Din orice premisă pot ieși două concluzii. Nu știu dacă este și folositor. Nu intru în detalii și nu doresc să mă abgrenez într-o polemică.