Este în plin spectacol
pe scena neîntrerupta a întunericului.
Spune prima replică
și toți spectatorii
încep să bată din palme
licărind pe bolta cerească.
Își aprinde apoi o lumânare de
Esență
Pe drumul conștiinței, pe aripi cu avânt,
Gandesc la soarta lumii, l-al sorții mele gând,
Ce e purtat cu timpul pe-al mării aspru val,
Căci stă ascuns in mine al vieții
Þarmul infam
In departate locuri
Ce groaza le-a cuprins,
Se-abunda rosii focuri,
Dorina mea ce s-a aprins.
Adulmecata de mirosul insipid,
Viseza eternul ce-am iubit,
Insa din drumul cel
