Poezie
Tarmul infam
2 min lectură·
Mediu
Þarmul infam
In departate locuri
Ce groaza le-a cuprins,
Se-abunda rosii focuri,
Dorina mea ce s-a aprins.
Adulmecata de mirosul insipid,
Viseza eternul ce-am iubit,
Insa din drumul cel senin,
Eu sunt oprit de raul fulgarin,
Puternic adancit in idealul meu
Si-ajung nevolnic
Si chipu-mi mult prea greu.
Pe ramurile dese
Si-n negrul din\'prejur
Sarmanul suflet iese
Din trupul meu acum.
Pe drum mai e doar fum
Si-n urma mea se uita cerul,
Iar eu doar tac si sunt ca gerul.
Un sipot ce se duce peste mare,
Mai simt in aste clipe-amare
Si-a mea faclie ce luceste
Deasupra marii si uneste
Al meu destin de asta lume,
De cer, de stele...de o culme.
Sunt in sfarsit stapan
In lume si in ceruri!
Un suflet eu ingan
Printre faclii si cleruri,
Iar trupul mi-l atarn umil
De malul marii, punand pe el subtil
Tarana tarii mele,
Iubirea vietii mele,
Dorintele-mi de toti uitate
Si vietile-mi de zei cantate.
Spre tarmul infam
M-apropii cu grabire
Si-adulmec trist a lui iubire,
Caci m-a acaparat usor,
M-a inaltat grabit in nor
Si-n vaste valuri m-a-npartit,
M-a daruit naturii, m-a robit
Sa o veghez de sus,
De unde soarele-i mereu apus.
Acum vad intreaga lume,
De sus din Universul meu,
Din dragul nostru empireu
Ce ne croieste-n viitor,
In marea cerului ocrotitor
Si-n portile-i deschise,
Ce imprecate au fost scrise,
Rapirea visurilor toate,
Iar inima-mi ce bate,
Va fi in viitor, se poate,
Doar ramasita vietii pe pamant
Si care putrezeste ascunzand
Dorinta vietii mele,
Pierzandu-mi tot, avand doar schele,
Caci, din pacate nu mai pot;
In empireu eu sunt ca-s mort!
Deci, dorinta mea s-a ruinat
Si tot ce-am suferit pe \'ast pamant,
Se-ndreapta-n vid cu mare-avant,
Se mistuie in colbul des,
In care timpul a ales
Sa fie langa lutul-mama;
Sa moara unica, la capu-i cu o flama.
Cand cerul se deschide
Si de furtuni se-aprinde,
In tunete sa stiti ca este
A mea voce, ce din adanc graieste.
Ea-mi rade a mea moarte
Si-ajunge sufletu-mi sa-l poarte,
Intins in steaguri curcubee,
De unde eu, acum o raza,
Sa va pazesc, sa va indrept spre oaza...
Iar dungile pestrite sa va fie
Caldura dupa ploaie vie,
Sa fie reinvierea din pustiu,
Din care, omule, tu-i esti acum un fiu!
001055
0