Poezie
Alchimie, la ananghie
1 min lectură·
Mediu
Eu sunt poetul care cântă la tiflă,
dar, de la o vreme, tifla mi-e bolnavă,
dezacordată, nu mai scoate acel sunet pur
care le ardea ficații,
așa că uite-mă ros de igrasii, una cu zidul –
se surpă-n mine tencuiala-ncet,
se pune praful peste chipul dinlăuntru –
așteptând ca poezia să-mi rezolve toate situațiile
(în care tot ea m-a implicat),
transformându-se miraculos în bani
ca apa, cândva, în vin …
Îmi lipsește însă credința
în puterea de transformare a artei,
așa că lucrurile rămân în continuare la locul lor,
iar eu – poet prin forța lucrurilor …
… Și câtă forță au lucrurile netransformate
(mai ales după ce le provoci !),
când te constrâng,
prins în menghina lor,
pradă ustensilelor lor de tortură …
Să vezi atunci, alchimie !
Să vezi atunci, sub teroare, cum totul
devine, de frică, poezie !
(volumul \"Tifla\" - 2004)

043.546
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Traian Calin Uba
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 145
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Traian Calin Uba. “Alchimie, la ananghie.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/traian-calin-uba/poezie/1764288/alchimie-la-ananghieComentarii (4)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Multam de trecere. Parerile tale sunt oricand binevenite iar faptul ca poezia a fost publicata nu face din ea un text infailibil. Mie unuia nu-mi zgarie insa auzul repetitia de care vorbesti - poate pentru ca sunt atent mai mult la imagine, idee, metafora, simbol si la sintaxa frazei poetice. Iarta-mi intarzierea, computerul meu a fost stricat.Te mai astept.
0
\"chimismul\" versurilor de față se sprijină pe semnificațiile expresiei \"cheie\", transformarea lucrurilor, considerată a fi temeiul devenirii poetice;
*
vizând contextul creației lirice, poetul Traian Călin Uba nu ezită să sugereze starea de tensiune emoțională, efortul și \"arderile\" necesare trecerii de la imaginea perceptivă a realității la acea imagine poetică larg cuprinzătoare, cu putere de sugestie dar imposibil de redus la o simplă explicație asupra lumii sau a naturii sale;
*
creatorul de poezie tinde spre stările de spirit ce se pot interpreta \"alchimic\", prin metafore și stil, semnalând acceptarea provocărilor in sine, \"prin forța lucrurilor\"
aprecieri,
amalia

Mutumesc pentru aprecieri si comentariul nuantat.
0

Am remarcat strofa a doua, poetul igrasios ca un zid...
al 15-lea cititor (constant)
anton