Toth Arpád

Dați-mi un grăunte de uitare Să nu mai simt că viața-i grea, Divinului să-i cer iertare, Și-apoi poate să mă ia! Dați-mi apa vie a fericirii, Însetat fiind, să sorb din ea, Și în clipa

Cu pădurea pași în doi Pe sunet de vioară tu vii… dragostea mea și-n viața-mi dulce-amară mi te-ai lipit de ea. În susurul vieți-nspumate pașii ni-i ducem împreună, așteptând aceea sfântă

Din dese groaznice gemete ale pădurii, lupii urlă în neștire în bătaia lunii, năpraznicul vânt culcă-n toi toți molizii falnici, rădăcini șerpuitoare apar pe munții jalnici. Vântul împrăștie

Ce nu poți spune-n fraze, Ci le pui în versuri, Vrând ca să le spui. Cuvintele frumoase, Din eul tău sunt scoase, În tehnici arătoase. Rândurile-n sine, La sfîrșit au rime, Ca să se

Într-o fascinantă zi de decembrie, când sclipirea diamantină a razelor solare de pe luciul crenguțelor de fag vrăjea privirile omului înfrățit cu natura în zona Ghelestașului, după aproximativ o

Noaptea sub cerul înstelat am adormit în al meu pat și dacă am mâncat de post, am visat un vis frumos. Îngeri mii în juru-mi stau deasupra capului-mi zburau, de rele mă protejau,

Pacea să curgă pe Pământ Ca izvorul din pădure, Omul prin dulcele-i cuvânt, Doar iubirea să o fure! Să o disperseze toată Cu pacea sufletului său, Universul dintr-odată, Va fi ferit de orice

Isus cel bun ne ocrotește, sus la Domnul ne păzește, urcând la Dumnezeu cel bun, stă pe tronul lui acum. Cel ce s-a numit Isus, este Dumnezeu, precum ne-a spus. L-a protejat al lui

Vânt domol prin blonde plete , lin tu mângâi multe fete și te strecori spre sânișori, furi dulci priviri din ochișori. Și săruți a ei guriță chiar de e călugăriță. Mult prea fin,

De prin viață pribegești și biserica o ocolești, drumul tău iluminat repede ți s-a înfundat. Și o iei de la-nceput pe drumul bun de mult știut. O să cazi, dar te ridici printre miile de

Viața din iubire ni s-a dăruit, În frumoasa zi, în care ne-am născut, Dar trecând prin ea, mereu ești umilit Și dispare totul, ca și un sărut! Ce frumoase sunt capcanele vieții, Înșirate pe

Într-o zi de vânătoare, Caldă, frumoasă, cu soare, Se înșiră multă lume, La vânătoare, spre culme. Se așează vânătorii, Gonacii sunt următorii, Sunetul din țeava armei, Marchează-nceputul

Când soarele-și revarsă strălucirea pe pământ, natura prinde viață, pe acel așezământ. Aburind, vibrând pământul, se naște-un legământ: se nasc diverse plante, spre albastrul cer urcând.

Sorbind vraja naturii, mă aflu pe-o creastă, În zorii zilei, prin pădurea măiastră, Printre izvoare, cerbi și zvelte căprioare, Admirând creația divină în floare! În mirifica pădure

Problemele mereu apar, Rezolvându-le dispar. Unele-s mai serioase, Altele mai veninoase! Liniștiți pentru a ne culca, E bine a le rezolva. De le rezolvă vecinul, Începe în viață

Din volbura zilelor negre, Din noianul faptelor superbe, Confruntările verbale acerbe, Ne vor purta pe derdeluș, mereu. Din ceața zilelor uitate, Din sute de amintiri deșarte, A greși

Un glas misterios venind din neant mă propulsa în viață, exorbitant, iar eu prin tumultul de forțe necunoscute, învercam să răzbesc spre absolut, în frunte. Dar oricât

G este un tip mincinos, I-am dat răgaz dar ce folos, Întotdeauna m-a mințit, L-am protejat, nu s-a trezit! E un tip ce zice multe, Rar îl găsesc să m-asculte, Mă aprobă în ceea ce spun, Iar

Sunt prea mic de statură, Depinzând de-o conjunctură, De Divin… ce îmi grăiește! Nu am bani, dar n-am nici case, N-am avut femei frumoase, Iar omul mai și greșește! S-adun bani înșelând

Fecioara Maria ascunsă în noi E ca diamantul căzut în noroi, Ca o fină răcoare, iese ușor, Un firicel, din noianul florilor. Fecioara Maria și cu Iisus, În corpul nostru... tainic s-au mai

M-au îndepărtat rudele toate... Căci cu mine nu se poate! Folosesc al cuvintelor duel, Dar eu sunt eu, cum să gândim la fel? Întotdeauna m-au privit de sus, În fața lor, multe n-aveam de

Îngerași dragi unde vă găsesc când prin viață pribegesc? Unde sunteți să mă ajutați când am nevoie să-mi fiți frați? Unde sunteți îngerașii mei? Rasfirați-vă deasupră-mi printre zei. Eu de

Frunzișul veștejit, apare cu-n foșnit, iar vântul s-a-ntețit, în astă seară. Când păsări ciripesc și fagii parcă cresc! Izvorul îl zăresc. Ce lin coboară! Doi cerbi au boncănit, coarnele

Unduind în armonia codrului bătut de vânturi, ascultându-le simfonia, păsărelelor bogate-n cânturi. Aud un șipot cristalin ce din stâncă izvorește, ador al frunzelor luciu fin, când soarele