ce intamplare!!
o pată de cerneală
a triumfat pe-o foaie albă,
cred că e o victorie mare...
poate pentru vreun curios
ce crede că scrie frumos
folosind cerneală
din călimară.
eu scriu din
am luat o clipă și am împărțit-o în două
apoi în trei, în patru... chiar în nouă,
m-am întrebat cum ar fi să trăiești
printre fragmente de clipe
și să înveți iar să iubești,
fără a apela la
Astăzi, oglinda s-a spart
când am vrut să mă privesc în ea
dar eu, eu am adunat cioburile care s-au împrăștiat
fiindcă vroiam sa văd...
De nenumărate ori am pus cioburile
în altă ordine,
dar nu
Priveam cerul... Priveam cerul și mă întrebam
De ce e plin de nori…
De nori negri…Care se adunau…
Parcă era o pânză de păianjen...
Oamenii erau grăbiți. Pesemne voiau toți să vadă ce
\"O să fii judecat și pedepsit\". Acestea au fost cuvintele care i-au rămas în cap. Toată noaptea s-a zvârcolit în celula friguroasă și n-a putut să doarmă deloc, de parcă acele cuvinte erau
Din cuvant in cuvant alerg,
te caut...
Daca ne mai despart doar cateva cuvinte?
Nu mai am rabdare!
Tocmai acum am dat peste cuvintele astea...
Dar lasa ca o sa ne intalnim dupa cele 3 puncte de
știu sigur că încă mă mai porți prin gând...
încă visezi că iți mai desenez câteva ore doar pt noi
ascultând melodia preferată,
iubindu-ne iar
fără să conteze
câte drumuri am găsi mereu
ca
de cand mi-am ridicat privirea
am uitat sa vad,
acum incep abia-abia sa privesc.
pamantul asta de pe palme
ma face sa ma simt murdar,
si tu iti privesti mainile?
ma
ultimele clipe sunt întinse la maxim
încât acum timpul pare o pânză de păianjen...
colțuri întunecate uitate de mult
încă păstrează câte un scârțâit trist
pentru cel ce visează uneori
la ziua
orasul parca e trist
afara parca ploua
inima mi se sparge in doua,
nu stiu cat mai rezist.
e toamna iar in sufletul meu
anotimp amar
in jur fosnet bizar
imi vine sa plang mereu...
cladiri
l-am auzit pe adam vorbind aiurea
visand la ziua cand
nu vorbea cu sine insusi...
inca isi cauta cuvintele.
o istorie de mult trecuta
inca isi cauta invinsii
printre ruine
printre pietre
drumuri care se terminau inainte chiar sa inceapa
n-am mai strabatut de acum cateva clipe,
ciudat perete intre mine si tine
e transparent,dar mult prea gros
sa ne auzim,
nici macar nu ne
-pt inceput,cu ce vrei sa incep?
-cu titlul!
-e vechi?
-e nou,acum mi-a venit in minte!
-e important?
-un titlu mereu e important!
-bine,dar sunt si alte lucruri
au mai ramas cateva cuvinte
unul intr-un colt,altul in alt colt
si tot asa sunt risipite,
cine stie cate colturi sunt...
poate ca am o inima de piatra,
putin mai colturoasa.
gandul asta ma
povestile incep de la sfarsit
si se termina mereu cu noi.
cautand vreun vis inchis
intr-o noapte
din vremuri de mult uitate,
impartim tridentul la doi
motiv pentru vreun razboi
de ceara
m-am ridicat de ieri
in picioare
sa nu mai vorbesc cu umbra mea...
era mult prea sincera cu mine
ziua
dar noaptea ma mintea.
stiam ca se va tine dupa mine.
mai inainte
cred ca uneori imi place sa scriu.cand spun asta,poate
ca spun totul despre mine ca scriitor.de fapt,nu stiu
cat de scriitor sunt,nu sunt unul bun oricum.imi plac
poeziile,dar cel mai mult imi
la miezul noptii ma astept sa bata iar
ceasul acela vechi si bizar
sa-mi spuna macar
ca a mai trecut o zi iar
ca a mai murit un fluture cu aripi de var
suna trist,pare amar
luna e asemenea unui
Minutul a apasat pe sufletul meu
precum o talpa dureroasa,
lasand urme adanci...
A apasat chiar in centru
acolo unde inca se mai crede,
unde inca se mai spera.
simt durerea!!!
o concluzie
