Poezii

De fapt, tu ce faci? Construiești necontenit o lume întreagă Apoi te gândești că de fapt nu e nicio grabă. În inimă porți poteci, multe de fapt neumblate Așezi copaci în parcuri, peisaje chiar

Scriu...ca să dărâm o stare și să fac din aluat o stâncă tare. câteodată aștern nonșalant pe pagini virtuale dar albul de demult încă cere creioane ...și toate trebuie împărțite chiar și

Cine te-a învățat să plantezi copaci, Nu știai că într-o zi se mai și usucă? Cine ți-a spus să construiești palate, nu știai că după ani și ani, se dărâmă? cunoști oameni mii și mii, dar ei te

Mă mai iubești dragă? Avem momente, amintiri, chiar și porecle Tu ești...și eu sunt... Dacă am avea un perete l-am umple cu desene vesele, dacă am avea mai mulți pereți, ar fi o noapte

ai cântărit vreodată zile? îți trebuie o balanță, inocență dar ș-un berbec ca să lovești tare în prejudecăți. îți trebuie timp ca și marfă, poate îl poți găsi la reducere în vreun mall... ai

Ai numărat vreodată arcurile ațintite către tine? sunt și cupidoni dar și bancheri, unii râd, alții fac pomeni și tu cică vezi lumea... cauți una din acele pietre cu care dădeai în bălți, ca să

Stăpân peste vreun țărm departe, o mare și-un meleag aparte, ridică mândru oști în noapte când toate legile-s șoapte. ...și el a trăit de toate, la început, din carte-n

Aș vrea să-ți spun cât ai pierdut atât timp cât mereu ai trecut dintr-o parte a sufletului în alta, ai adunat de toate dar care ți-e carta? cândva numărai luceferi și n-aveai

găsesc impresii aruncate haotic pe drum trec mai departe și las doar urme în scrum vântul bate ușor, e soare și ninge colorez nori de care nimeni nu s-atinge, eu scriu...doar ca să dărâm o

Măsor cuvinte ca un nebun Până voi fi sigur că pot să spun Că eu nu sunt decât un fel de artist Când vesel, când trist, Alergând după povești Întrebând versuri \"de ce ești?\" dar eu să știi că

Număr povești și stau deasupra unui curcubeu și ce dacă? sunt tot eu, nu mă interesează dacă ceilalți vor să mă placă. am o intrebare, desigur: cine mi-a aruncat inspirația să mă împiedic când

Alerg din zambet in zambet Si fac colectii! Stii, crezi ca peste ceva timp colectia asta a mea va valora ceva? Ma intreb oare daca voi primi vreo oferta, o voi vinde? Sau poate la vreo

Știi ca ne-am cunoscut într-o dimineață? Zilele se înșiruiseră ciudat înainte, una după alta... ochii îmi fugeau mereu la ceas când se apropia ora 8 și ceva... 8 și cât? sincer, nu mai

Am început să te găsesc prin cutia mea cu amintiri, însă cred că te-am colorat și eu puțin, în ciuda faptului că nu lucrez în domeniul cosmetic. au început sa-mi albească visele

Știu ce faci... Desenezi castele de nisip În care regizezi basme cu feți-frumoși și prințese. Știu ce faci... Te consideri realistă și în loc de prințesă preferi sa fii un val rece,

Încotro ne îndreptăm dragă? Vroiam inițial să las discuția să vină de la sine, dar e o întrebare atât de importantă... mi-am făcut speranțe, să știi!! numai că...tu când ești în urmă, când ești

Îmi port mereu războaiele departe de ochii lumii, Aproape de mine sunt doar tablourile pe care le-am pictat când visam... Cred că pictez frumos! De ce atunci când încerc să iubesc eu

vechi povești înghețate în pagini desenează în alb și negru o prăpastie,de fapt doar niște margini, creionul tremură,tremură umerii juliți... acum cei pedepsiți răstignesc orice pe

de ce durează atât de mult să alergi în jurul tău? mereu iei o coală de hârtie și apoi cu vreun pix de 5.99 RON desenezi un drum al dracu de încurcat pe care singur fugi, sperând

Cum să-ți spun? Dacă ți-aș spune pe numele tău și atât, secundele ar trece la fel, nu s-ar schimba nimic... 17...18...19 Dar dacă ți-aș spune \"iubito!\" nimic n-ar mai fi la

1 este numărul cel mai misterios chiar dacă 1 pare neputincios, 1 de fapt reprezintă certitudinea că există ceva... undeva... chiar dacă 1 e mic pe el nu-l înfrânge nimic. Toate curg, 1 nu

ce intamplare!! o pată de cerneală a triumfat pe-o foaie albă, cred că e o victorie mare... poate pentru vreun curios ce crede că scrie frumos folosind cerneală din călimară. eu scriu din

am luat o clipă și am împărțit-o în două apoi în trei, în patru... chiar în nouă, m-am întrebat cum ar fi să trăiești printre fragmente de clipe și să înveți iar să iubești, fără a apela la

Astăzi, oglinda s-a spart când am vrut să mă privesc în ea dar eu, eu am adunat cioburile care s-au împrăștiat fiindcă vroiam sa văd... De nenumărate ori am pus cioburile în altă ordine, dar nu

Priveam cerul... Priveam cerul și mă întrebam De ce e plin de nori… De nori negri…Care se adunau… Parcă era o pânză de păianjen... Oamenii erau grăbiți. Pesemne voiau toți să vadă ce

Am atatea fețe ca nici nu știu cu care ma privesc... Dar oare ce vad? Aș vrea să închid ochii...

Din cuvant in cuvant alerg, te caut... Daca ne mai despart doar cateva cuvinte? Nu mai am rabdare! Tocmai acum am dat peste cuvintele astea... Dar lasa ca o sa ne intalnim dupa cele 3 puncte de

știu sigur că încă mă mai porți prin gând... încă visezi că iți mai desenez câteva ore doar pt noi ascultând melodia preferată, iubindu-ne iar fără să conteze câte drumuri am găsi mereu ca

de cand mi-am ridicat privirea am uitat sa vad, acum incep abia-abia sa privesc. pamantul asta de pe palme ma face sa ma simt murdar, si tu iti privesti mainile? ma

ultimele clipe sunt întinse la maxim încât acum timpul pare o pânză de păianjen... colțuri întunecate uitate de mult încă păstrează câte un scârțâit trist pentru cel ce visează uneori la ziua

orasul parca e trist afara parca ploua inima mi se sparge in doua, nu stiu cat mai rezist. e toamna iar in sufletul meu anotimp amar in jur fosnet bizar imi vine sa plang mereu... cladiri

l-am auzit pe adam vorbind aiurea visand la ziua cand nu vorbea cu sine insusi... inca isi cauta cuvintele. o istorie de mult trecuta inca isi cauta invinsii printre ruine printre pietre

drumuri care se terminau inainte chiar sa inceapa n-am mai strabatut de acum cateva clipe, ciudat perete intre mine si tine e transparent,dar mult prea gros sa ne auzim, nici macar nu ne

au mai ramas cateva cuvinte unul intr-un colt,altul in alt colt si tot asa sunt risipite, cine stie cate colturi sunt... poate ca am o inima de piatra, putin mai colturoasa. gandul asta ma

povestile incep de la sfarsit si se termina mereu cu noi. cautand vreun vis inchis intr-o noapte din vremuri de mult uitate, impartim tridentul la doi motiv pentru vreun razboi de ceara

m-am ridicat de ieri in picioare sa nu mai vorbesc cu umbra mea... era mult prea sincera cu mine ziua dar noaptea ma mintea. stiam ca se va tine dupa mine. mai inainte

la miezul noptii ma astept sa bata iar ceasul acela vechi si bizar sa-mi spuna macar ca a mai trecut o zi iar ca a mai murit un fluture cu aripi de var suna trist,pare amar luna e asemenea unui

Minutul a apasat pe sufletul meu precum o talpa dureroasa, lasand urme adanci... A apasat chiar in centru acolo unde inca se mai crede, unde inca se mai spera. simt durerea!!! o concluzie