Poezie
Golul uman
1 min lectură·
Mediu
Golul uman
Răsturnat pe caldarâm
Zace gândul cel nebun,
Iar din versurile seci
Vin alaiuri de zevzeci.
Râd privirile-n vitrine
De snobii cu gusturi fine,
Plouă stins cu vorbe goale
Pe trotuarele banale.
În sertarele deschise
Stau satirele nescrise,
Și pe străzile mondene
Bate vântul printre gene.
În oglinzi supradimensionate
Se admiră golul, frate,
În splendoarea lui cea pură
Nu-i nici umbră, nici făptură.
Numele din tată-n fiu
Este sunet de pustiu,
Rima cu ale ei cuvinte
E blestem de cele sfinte.
Din trecut înspre prezent,
Soarele este absent.
Este vreme de schimbare
Prin culori la semafoare.
Suntem falși, suntem obtuzi,
Agramați și chiar ursuzi.
N-avem gânduri de mărire,
Ci doar vise de prostire.
Suntem cei uitați de timp,
De ore, de anotimp,
Iubitorii de hiene
Și nămolul din troiene.
Nu-i nimic, atât putem,
Suntem pâinea de sub gem,
Și ne dăm pe semnătură
... ultima îmbucătură.
01101
0
Imi place ideea, va spun asa ca un simplu cititor.
Imi place ironia din ultima strofa cel mai mult.