Am cunoscut omul. Omul ce-i plin de remușcări, însetat în frivolitate, omul care se simte straniu față de sine, iar sinele, la rându-i ghemuit în rușinea de se afla în om.
Am cunoscut omul, care
Chipul e gol și inexpresiv; o hârtie albă și goală de tușuri, ce-și așteaptă călăul. Surprinsă de toate întrebările, gura Evei își caută locul în lăcașul pustiu al mandibulei-lipirea cu teluricul-.
ce coincidență de evenimente se petreceau atunci înăuntru.
înăuntrul casei/mele.
care mi-era suflet.
înăuntrul casei goale.
ce mi-era, de fapt, sufletul.
Și-a împreunat zgomotos mâinile pentru ultima oară și a părăsit scaunul cu înveliș de catifea roșie ticsit de praf. În spate, se îndepărta podeaua mâzgălită haotic chiar de pașii ei. Paradox de
Urechea dreaptă-mi spune,
clar, răstit,
să plec.
În timp ce-n emisfera stângă
cuvintele-ți aud șoptind,
că ceea ce se-ntâmplă-acum
e doar dezastru, că ești de neoprit.
Și-atunci de ce am
*mă latră câinii, de parcă mi-aș fi făcut culcuș în bârlogul pisicii.*
Ce dorință nihilistă să vrei să fii strivit de degete străine, fără pic de decență în vârfurile buricelor roșii de supărare.
Eu fără tine.
Am purtat pe umeri oameni și soarele-arzând în zile lungi cât o vară. Am păstrat în buzunare cât-un nor sau cât-un zâmbet. Dar mi-au rănit spatele arcuit deja, așa că am ales
Se ia un copac bolnav, se vindecă rănile -doar pentru plăcerea autentică- se plămădesc bine rădăcinile în țărână românească și se hrănește cu izvor. Se adună timp în căușurile bătrânilor, ca mai apoi
Schopenhauer traducea emoțiile ca fiind pretexte ale comportamentului sexual instinctiv. Schopenhauer a uitat, însă, groapa fără de final ce-i sufletul.
M-arunc în neștire, fără să ating pereții
Leoaică, tânără, iubirea
azi mi-a murit în brațe.
Mă pândise-o întristare
de mult timp.
Înspăimântată și-a găsit amar sfârșit,
În două mâini pictate în granit.
Și deodată-n jurul meu
Eram confuză
În continuă așteptare
(O măcinare psihică)
Și nu știam de ce.
Apoi totul a revenit la normal.
De parcă am forțat
Căile de acces
Și transportul subteran
Și am găsit oasele
Plouă trist ca liniștea unui mortuar în paradox boem cu infinitul lumii . Așteptam răsăritul să prindă nuanțe pe peretele stâng al camerei, dar cerul e furtunos. Și-a închis porțile norilor și a
Ceea ce nu deslușim într-un reflex emoțional spontan, e doar nevoia nesătulă a sufletului de a se hrăni cu emoții în stare amorfă. De a surprinde tragicul, de a se încolți în ambiente neșlefuite sau
Întrebare meschină: cum iți cercetezi sinele într.un calvar de duzină în care ești silit să alegi între prilejul imperfecțiunii și necazul extazului? Într.o stare de vulgaritate scăzută la un ultim
Am început să-mi caut umbrele în fiecare cadru în care îmi tresaltă speriată vreo frustrare.
Am fost și eu în sufletul ăsta.
Suferind de o boală înfrântă de propriile-i plăceri. M-am luptat și eu
O frică patologică de această teamă îmi umple sternul până la înăbușire. E-un paradox din care nu-mi pot găsi ieșirea decât prin moarte.
Prin moartea a tot ce am strâns până acum;
Îl numesc
11 august probabil a fost o zi atipic de friguroasă, pentru că era pe cale să tresare în mine o iubire pentru frig.
Sunt jumătate toamnă – jumătate primăvară și pe veci o să-i fiu credincioasă
Distanța de la primul șiret, la capătul celuilalt, e geometria muzicală dintre dreptul și stângul. Așa se-ntâmplă și cu oamenii, avem noi toți o legătură matematică, formată din linii drepte și
M-am născut dintr-un tată preot și o mamă grijulie. Într-un sat în care oamenii nu au deșteptător și nici agende de activități. N-am amintiri numeroase, căci deja am numărat pe degete 23 de
TR