Nichita, dar eu?

Leoaică, tânără, iubirea azi mi-a murit în brațe. Mă pândise-o întristare de mult timp. Înspăimântată și-a găsit amar sfârșit, În două mâini pictate în granit. Și deodată-n jurul meu natura a luptat să-mi poarte ura, să o strângă toată, toată să o lepede de moarte. Și privirea a-ncetat să mai caute uitare, Dar auzul i-a urlat, ca un strigăt înfundat, Amoru-i decapitat. I-am dus mâna la sprânceană la tâmplă și la bărbie, Într-un gest grăbit, deși surprinsă-n agonie, Lupta nu a continuat. Iubire, ce nebunie! Leoaica astăzi a-ncetat Să mai suporte o nefericire. A murit fără să lase mărturie Că sufletul e prea îngreunat De mâinile ce astăzi le-a uitat.