Păcatul

Chipul e gol și inexpresiv; o hârtie albă și goală de tușuri, ce-și așteaptă călăul. Surprinsă de toate întrebările, gura Evei își caută locul în lăcașul pustiu al mandibulei-lipirea cu teluricul-. Niciun rai nu-și mai are locul aici, căci a dispărut tăcerea. Launtricul a prins formă fizică, s-a transpus în grai, iar Eva poate rosti păcatul. Vederea sufletului nu-i amară încă, dar gândul, într-un extaz izolat, a desfigurat dorința și cu o precizie împietrită, descoperă ochii, iar Adam poate vedea păcatul. Chipul a fost astfel îmbrăcat în expresii. Setea depărtării de spirit a adus sufletul bolnav de rău.