Fruntașul
Fruntașul La marginea pădurii Un om s-a prăpădit, Ajuns în faptul serii De-un glonte rătăcit... Venea cântând acasă Pe drumul dinspre vii Și-l așteptau la masă Nevastă
Greierul răgușit
Greierul răgușit Cine i-a luat Sămânța de minte? Cine i-a dat Vioara să cânte Furnicii? O notă țintea, Dar n-a nimerit-o Și-ambiția cea grea A prea obosit-o...
Noapte târzie
Noapte târzie Noaptea-i târzie; Pe lângă foc Umbra învie De peste tot. O vezi și caldă Mi te-alipești, Brațu-mi ți-e salbă – Ce dulce ești! Ceru-nnorat Nime’ nu-l vede. Te-am
Eliberatorul
Eliberatorul Cu flori de primăvară ești azi înconjurat În cimitir. Iar gându-mi adie peste leat: E leatul împlinirii, sunt florile ce lauri Mereu vor sta în vreme pe fruntea ta de
Destin ?
Destin O lege a naturii face ca după vară Să se slăbească frunza, să cadă și să piară În agonie lungă, având priveghetoare Vreo inodoră floare cu searbădă paloare. Și ciclul se încheie și
Floarea de lotus
Floarea de lotus Până acum, frumosul – simbol sau fapt real Era doar pentru alții durere sau plăcere, Doar ceilalți jinduiră demonice himere Sau falnice zeițe de-un farmec epocal! Eu n-am
Armonii
Armonii Toamna dac-atinge viața florii, Vântul rece de o va pieri... Când soarele va dispărea și norii În noapte luna vor acoperi... Prin geam când va răzbate glasul ploii, Grindina când
