Poezie
Armonii
poezie angajată
1 min lectură·
Mediu
Armonii
Toamna dac-atinge viața florii,
Vântul rece de o va pieri...
Când soarele va dispărea și norii
În noapte luna vor acoperi...
Prin geam când va răzbate glasul ploii,
Grindina când îl va biciui:
Nu te cufunda în gânduri triste,
Crezând că ce a fost nu va mai fi!...
Gândește-te că floarea va renaște
Și soarele din nou va străluci
Natura își trăiește veșnicia
Dacă omul recreează armonii.
Iubește acest cuvânt
Și mesajul său sfânt
Și mereu, mereu vei fi
Părintele iubit de ai săi fii!
De vei vedea copilul mic în cale,
Obosit și rătăcit de-ai săi părinți,
De-o vei auzi pe mama lui, cu jale
Chemând și rechemând cu rugăminți...
Dacă încă nu sunt visurile tale
Adevăr sau amintire sau un mit,
Nu te grăbi să te abați din cale,
Crezând cumva cuvântul negândit!
Fii sigur, dar, că floarea va renaște
Și soarele din nou va străluci
Chiar și omul își trăiește veșnicia
Dacă tu vei recreea și armonii!
Iubește acest cuvânt
Și mesajul său sfânt
Și mereu, mereu vei fi
Părintele iubit de ai săi fii!
Timișoara, 1981
001666
0