Teodora Bucur

Ursul știa Că, în pădurea sa, Albinele casă aveau Și miere bună făceau. Într-o bună zi S-a hotărât Casa să o atace, De miere să o dezbrace. S-a dus frumușel La locul știut, În copac s-a cățărat

În parc a intrat O bătrânică, Este îngrijit îmbrăcată Și discret fardată. Are pălăriuță Stă pe băncuță Se bucură de soare Ca o floare. Lângă ea s-a apropiat Un bătrânel parfumat Este

În pădurea întunecoasă Un cerb cu coarne de argint Era impunător Și împăratul tuturor. O căprioară liniștită păștea Singură era De cerb nu îi păsa Dar cerbul la ea se uita. O goarnă a

Primăvara e in toi, Aerul te amețește Salcâmul a explodat De parfum înconjurat. Salcâmul este încărcat De ciorchini înmiresmat, Pistilul lor e dulce Și bun de mâncat. Albinele nu mai prididesc

Când noaptea a trecut Și zorile s-au ivit Natura s-a trezit Și cerul s-a înroșit. Înspre răsărit, Cerul prinde culoare, Că soarele apare Natura îi bucuroasă Și este voioasă . Omul s-a trezit, La

Sunt mulți bătrâni singuratici Ce nu sunt de nimeni vizitați Își plâng zilele amare Că nu au de mâncare. Feciorul e plecat Prin țări străine Părinții și-a uitat Că ei cu trudă l-au crescut Și

Șoricelul șmecheraș, E un animăluț drăgălaș, Cu blănița gri, Noaptea când colindă Nimeni să nu îl prindă. A tot ros, a ros din zid, Până a făcut O găurică mică, Tocmai bunicică, În casă să se

De ieși în oraș, Și te uiți atent, Vezi într-un colț de bloc Ce îi ferit de ploaie și vânt, Un om sărman Ce doarme buștean. Cu milă tu îi lași Vreo zece lei, Să aibă ce mânca Când se va

Trec zilele din calendar, Una câte una, Până nu rămâne niciuna, Astfel anul s-a scurs Și s-a dus. Vine un nou an Noi îmbătrânim, Și astfel trăim Până nu o să mai fim. Când ești copil nu îți pasă

Femeia este o comoară, Cu trup de zeiță, Gura înmiresmată Și cu perle înșirată. Femeia are ochi sclipitori, Cu gene lungi, întoarse Privirea de te pătrunde, Inima de iubire o străpunge. Părul

Luna nebuna, Se uită într-una, Jos spre pământ Dar nu scoate un cuvânt. Când e rotofeie Strălucește tare Vrea să fie soare Pentru fiecare. Să poți vedea Noaptea pe unde mergi Să nu dai

Trăim că să murim, Generațiile ce au să vină, Nu au nicio vină Asta e viața, După cum se învârte roata. Și ele vor muri, De-a pururi așa va fi, Rânduiala nu se schimbă, Oamenii se primenesc Și

Noapte pe lună Pisicile se adună, Sus pe acoperiș În fiecare lună. Ele miaună în cor Căutându-și iubirea de zor Apoi pleacă perechi Spre casele vechi. Stăpânii au plecat Spre țări străine

Secundele trec, Una câte una, Ce ai propus Și nu ai făcut, Timpul nu a așteptat Și ai pierdut. El nu stă în loc, Trece pe lângă tine De aia e bine Toate să le faci La timpul lor Cum se zice în

Te uiți la el Și nu îți vine să crezi Că stă de veacuri Și privește în zare Ca și când așteaptă Să vină cineva Și îl va descifra. Stă nemișcat, În măreția lui Timpul a ros din el, Dar nu l-a

Aș pleca în lumea largă, Cu bocceaua în spinare Să colind peste hotare, Cu opincile în picioare. Vreau sa văd în țări străine, Oamenii de o duc bine, Să le cânt doina din țară Cum se aude în sat

Ziua e pe sfârșite, Soarele a apus Seara s-a lăsat Peste tot în sat. Țăranii se întorc, Frânți de oboseală, Că au lucrat la câmp Din zori până în seară. Când ajung acasă, Munca nu

Afară e cald, Este vară, Cerul e înstelat Și aerul înmiresmat. În parc, pe alei, Merg doi bătrânei, Se plimbă împreună Ținându-se de mână. Se plimbă încetișor, El o cuprinde ocrotitor, O

Mai, lună de primăvară Hainele groase Stau pe umerașe Că zilele sunt frumoase. Pomii florile și-au scuturat Aerul e înmiresmat Parfumul liliacului înflorit De miros te-a amețit. Pădurea

E mai, Salcâmul a înflorit Simțurile ți le-a răscolit Și știi că ești iubit. Păsările îs amețite, Parcă sunt îndrăgostite Perechi zboară Îmbătate de primăvară. Văzduhul e parfumat, De miros