Poezie
Inimă confuză
1 min lectură·
Mediu
Golesc un pahar
Cu mintea plină
De idei năstrușnice
Ce vor rămâne la stadiul
De OZN.
Trandafirii plini de purici
Mai au și invidie pe deasupra
Iar pe dedesubt,
Doar spini.
Un păianjen sfrijit
Își țese ultima plasă
Cu speranța că va prinde
Primul țânțar.
Norocul meu stă pe trotuar,
Îl mătur aspru de dimineață
Iar apoi îi fac loc în tomberon,
Mâine vine gunoiul.
Ce să faci când nu știi, nu poți, nu vrei?
Poți să îi judeci pe alții fără să le ceri taxe,
Doar tu ești avocatul diavolului?
Sau nu?
Lumânările se aprind
Chiar dacă nu crezi,
In lumea ta liliputană
Găsește un loc
Și pentru inima ta!
01671
0
