Poezie
Pietre de moara
1 min lectură·
Mediu
Au murit brazii de pe stânci,
Trăiesc doar butoaiele de lemn.
Lumea lor nu are soare,
Doar păianjeni ce sunt eroi ai nimănui.
Oamenii râd, oamenii uită, oamenii nu simt...
Perdele de fum desenate în noapte
Și șoapte rostite ultima oară,
Aș fi vrut să rămâi mereu aproape
Dar și despărțirea poate fi o comoară.
Cu sticle de plastic păstrez amintiri,
Lemnul mă ceartă dar știe și el
Că munții suspină când nimeni n-are
Nici o vină.
Au venit zilele cu praful gri,
Cuiele ruginite se-ndoaie în timp,
Păstrez același lacăt,
Deschid aceleași uși,
Ascult aceeași liniște.
În lumea care nu mai este a ta
Eu am venit cu lumea mea,
Să stau acolo?
Nu știu cât
Și nici nu știu dacă e bine.
Voi reuși?
Poate nu vreau,
Oare mai sunt alții ca mine?
Las întrebări în rumeguș
Să se usuce, să dispară.
Pășesc acum, pământul gol,
Am reușit, pietre de moară!
001024
0