Poezie
Priviri uitate
2 min lectură·
Mediu
Lumina uită tot aici
Unde întrebările zac în tomberoane.
"În ochii tăi citesc..." era începutul
Cel mai des.
Nu ascultam atunci de nimeni,
Poate doar de glasul tău languros
Ce nu voia să se desprindă de banca maro.
Spuneai fiecărui motan trecător
Că mustățile sunt un corp delict
Dacă nu mângâie pe cine trebuie.
Eu te-am crezut și mi-am ras mustața
Iar de atunci nici o pisi
Nu m-a mai băgat în seamă.
Am suferit ca un câine danez din mai
Și în semn de protest am renunțat la carne.
De fapt am început să iubesc mult
Mai ales iluzii și foi.
Din depărtare vedeam cum tu
Te bagi sub pielea unei gorile
Pentru a primi blana unei vulpi.
Zilele deveneau tot mai interesante
Și mai lipsite de roz.
Am învățat multe: ce ascund pisicile,
Ce vor preotesele, ce cumpără femeile în depresie.
În scurt timp am înțeles că era neinteresant
Și am început să iau meditații despre inimă
De la un pensionar răzvrătit.
În semn de protest suprem
El refuza să poarte pălărie, proteză, palton
Și să aibe card de reducere la farmacia inimii...
Pensionarul mi-a spus că inima n-are suflet,
Ea e ca un apartament cu patru camere
Ce caută mereu chiriași
Dar nu are budă.
Proprietarul simte că are o problemă
Dar atunci e prea târziu.
Apartamentul e plin de resturi și
Nimeni nu mai vrea să stea in el.
Nu am mai stat să ascult și soluția oferită
Pentru că nu mi se potrivea.
Atunci am simțit din nou mâinile tale
În mintea mea și mi-am amintit că
Într-o zi ți-am scris o poezie,
Ți-am dat-o să o citești,
Iar în ochii tăi eu am aflat răspunsul.
001.373
0