Poezie
Vis tomnatic
1 min lectură·
Mediu
Întrebările din ultima noapte
M-au lăsat fără vise...
Focul știe să asculte poveștile tale
Lăsând în urmă doar cenușa.
De multe ori îmi imaginez că te strig
Într-o lume mută și senină.
Te văd cum cauți frunze de stejar
Peste care cerbii au făcut declarații
De dragoste și război.
Ai găsit o nucă și vrei s-o împarți
Dar știi că orice e rupt în două
Va căuta o altă jumătate...
Eu culegeam flori ce începeau să putrezească,
Le număram petalele și le mângâiam frunzele,
Fiindcă nu îmi place să cred în spini.
Am ucis un copac dar nu i-am scos rădăcina.
Din el am făcut un pat pe care ți-l voi dărui
Doar dacă poți înțelege că viața apare
Acolo unde moartea nu este luată în serios...
001.417
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Țenche Mircea
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 127
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 19
- Actualizat
Cum sa citezi
Țenche Mircea. “Vis tomnatic.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tenche-mircea/poezie/14115862/vis-tomnaticComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
