Poezie
Haremul
2 min lectură·
Mediu
Harem pustiu, plin de paianjeni
Ai fost uitat de eunuci,
De regi măreți și prea năvalnici,
Acum nu știi ce să promiți.
Ai camerele fără viață
Minți lilieci dar și haiduci
Dar poarta ta iarăși îngheață...
Ai doar un munte lângă tine
Ca să te apere de vânt,
Căci ai rămas fără suspine
Și nu auzi nici un cuvânt.
De ani întregi ești căutat
Numai de ciori ce vor răsplată
Iar zidurile s-au surpat
Spunând povești de altădată.
Și totuși nimeni nu te crede
Iar astăzi nimeni nu te vrea,
Au lumea lor ce nu se vede
Dar tu, rămâi în lumea ta...
Ai curți de piatră și fântâni
Ce nu au secat niciodată,
Dar ai rămas fără stăpâni
Căci sunt pe lumea cealaltă.
Nu vrei să plângi, căci n-are rost
Nu mai ai lacrimi pentru tine
Adu-ți aminte ce a fost
Când se nășteau copii în tine!
Un nuc bătrân îți e alături
Și îți șoptește zi de zi,
Frunzele lui să i le mături
Iar el prieten îți va fi.
Ce joc de șah au încercat
Aproape toți stăpânii tăi,
Doar oasele ți le-au lăsat
Fără să-ntrebe dacă vrei.
Un cal rătăcit nechează acum,
Anunță oaste-n urma lui.
Tu dezvelești vechiul tău drum,
Nu vrei să fii al nimănui...
001083
0