Poezie

Timpul

1 min lectură·27 martie 2016

Mediu

E oare un buchet de flori

Sau te așteaptă doar să mori?

Pe mâna ta acum un ceas

Și mâine poate un inel

Nisip din dune fără glas,

Ți-a mai rămas doar un cercel...

Rămâi în mine încă o zi

Și-apoi tu poți să pleci,

Vreau să mai văd soare și nori

Și dimineți cu aburi reci.

Unde ai apărut și unde stai

N-m vrut nicicând să știu,

Ascult din cer cântec de nai

Pe-un nor foarte pustiu.

În universul plin de găuri

Nu este totul negru,

N-am găsit viermi ci multe hăuri

Și drumul către templu.

Stau nemișcat iar tu alergi

Numeri celule moarte,

Apoi aștepți să ne alegi

Și să ne duci departe...

E prea frumos să stăm aici

Planeta plânge vie,

Dacă am fi cu toți furnici

Am fi mâncați de-o ciocârlie...

Cu aripi putrede și rupte

Un corb te caută dar nu-l vrei

Căci și cenușa mamei lui

S-a risipit fără scântei.

Un dor nebun de ochi fierbinți

Mă-deamnă să te uit,

Dar nu știu să fac rugăminți

Și știu că-ți cer prea mult...

Dacă un zâmbet te-a oprit

Te rog, arată-ți chipul

Dar știu, alergi la nesfârșit

Numele tău e TIMPUL...

001.259

Țenche Mircea. “Timpul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tenche-mircea/poezie/14090114/timpul

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.