Poezie

Nemurire

1 min lectură·2 octombrie 2012

Mediu

În vremuri prea devreme apuse

Când nemurirea chiar era

Pe sub asteroizi stăteau ascunse

Pământul, soarele și ea.

Ea era cântec, era dans

Era o lacrimă de bucurie

Căci fericirea în avans

Au luat-o alții, cine știe...

Pe câmpurile fără vânt

Stătea adesea fără voal,

Surâsul unic pe Pământ

Ce face din ocean un val...

Pădurile încet se scuturau

În calea ei ca o regină

Până și îngerii o vină au

Ea însă n-are nici o vină.

Plutește adesea fără nori

Obișnuită să vegheze

Doar intrigi cu parfum de flori

Și Feți-Frumoși la metereze.

Mi se întâmplă s-o visez

Ca pe un mit ce s-a pierdut,

Ca un vulcan mă face să vibrez

Când știu că nimeni n-a știut...

001.300

Țenche Mircea. “Nemurire.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tenche-mircea/poezie/14015253/nemurire

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.