Poezie

Destine

1 min lectură·29 iunie 2011

Mediu

Să-mi spui acum tot ce tu vrei,

Să mă împroști doar cu scântei

Căci tu mă arzi doar din sprâncene

Dar clipele fug pe sub gene.

Eu zbor sub capul tău mereu

Ca un gândac fără releu,

Tu fugi mereu de umbra ta

Și nu ți-ai găsit inima.

Potirul stă în fața ta!

Golește-l pentru mine!

Ce bine este a uita,

De tot, când sunt cu tine...

Nu cred în linii, nici în curbe

De vrei să mergem în alt loc

Spune-mi în zori ce, cum și unde,

Căci gândul meu n-are noroc.

Te caut în iarba cea culcată

De roua rece între zori,

În ochii mei ești minunată

Și nu vreau deloc să cobori.

Stau pe pământ uscat și trist

Fără să simt ce mă încălzește,

Pe pieptul tău voi fi turist

De la zece până la zece.

Ascunde-te de privirea mea

Ea poate să te ardă

Tu ai pătruns adânc în ea

Iar eu nu am o hartă.

Pe jos destinul e departe

Pierdut între suspine,

M-am rătăcit iar într-o carte

Ce s-a pierdut în tine.

Aici stau eu, pierzând povești

Cu gândul la o zi

Când tu din nou ai să zâmbești

Iar eu mă voi topi.

001.342

Țenche Mircea. “Destine.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tenche-mircea/poezie/13983895/destine

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.