Poezie
Galusca
2 min lectură·
Mediu
In ziua dusa spre apus
Traiau noua furnici
Si-un carabus
Iar carabusul le spunea:
Sa stiti ca toamna viata-i grea.
Cand soarele ma arde dintre nori
Priveam in zari, uitam fiori
Gaseam doar urme sterse pe asfalt
Vedeam doar gri, cu dare de cobalt.
Si florile-s uscate
Tu nu stii?
Am vrut sa ti dau o frunza
Insa zorii
Vin si ma acuza.
Stiam si eu o cale spre un munte
Si vad doar o carare fara punte
Si simt doar o liana ce ma atinge
In ochii tai vedeam doar sange.
E sangele ce astazi imi da viata
E viata ce nu-i doar un fir de ata
E ata ce ma trege catre brazi
S-a dus de ieri si pana azi,
Nu s-a intors.
Sunt multe linii continue
Ce pot fi intrerupte
Sunt multe pungi ce pot fi umplute
Sunt prea multi ochi ce te pot legana
Eu stau pe banca cu o acadea
Si astept roua.
Dar visele sunt nori de praf
Iar matura inca imi lipseste
Erai tu cartea de pe raft?
Eram un semn ce te priveste?
Nu vreau raspunsuri, intrebari
Vor fi mereu
Chiar mult prea multe
In orele ce-mi par secunde
Eu iti dau dor cu ochi de diamant.
Zambesc din nou fara motiv,
Poate motivul esti chiar tu
De-ai fi o nota in portativ
As vrea sa fiu chiar un solfegiu.
Dar nu sunt dirijor
Si nici actor
Poate doar un decor
In zile bune
Surasul tau e ametitor
Pe loc, declar nebune
Aceste gene de carbune.
Si balamalele ma dor
Fugind dupa o minge uscata
As vrea sa fug sub parul tau
Sa fim copii, ca altadata.
Ma astepti doar un minut
Si stii ca vin
Dar nu stiai,
In gandul meu erai demult
Si niciodata
Nu intarziai.
Acum scrutam apusul pe intuneric
Si soaptele erau doar muste
As vrea sa mi dai doar un moment feeric
Ascuns in inima unei galuste.
001.888
0