Poezie
Aripi ca să zbori...(Niciodată nu e prea tîrziu)
3 min lectură·
Mediu
N-ai avut aripi niciodată, ca să zbori?
Și nici în vis măcar, n-ai încercat?
Nu ai simțit că-ți vine uneori
Să te înalți spre cer, eliberat?
Îmi este-atît de greu să te-ntâlnesc
Acolo unde totul s-ar putea,
Căci gândurile tale nu plutesc
Spre înălțimi de vis, către o stea!
Am încercat să te învăț ce-nseamnă-a ști
A inimii petale să-ți deschizi,
Chiar dacă crezi că uneori vei rătăci
Și pașii tăi se-opresc pe drum, timizi!
Căci viața nu e doar pe tablă-un simplu joc,
Ci e un râu de munte, plin de stânci,
Și-oricât ai vrea să te ascunzi, nu este loc
Căci vin torente repezi și adînci,
Ce sufletul ți-l prind perfid în ghiața lor,
De n-ai putere să te-mpotrivești
Și de n-ai aripi ca să te înalți în zbor,
Într-un abis tăcut, te prăbușești.
Dar dacă vrei ca să trăiești cu-adevărat,
Trebuie s-ai curajul să te doară,
Să nu te-ascunzi mințindu-te că ai visat,
Să-nfrunți furtunile ce te-nconjoară!
Chiar dacă viața este crudă uneori
Și sîngerezi și suferi de durere,
Dac-ai să crezi că nu vor mai fi zori,
E doar un început, ce-ți dă putere.
Dar dacă inimii i-e teamă de-a trăi,
De umbrele ce-n noapte o pândesc,
Nu va-nvăța nicicând ce-nseamnă a iubi,
Căci trandafirii au și spini care rănesc!
Și pe cărări de vis, ades te-am căutat,
Dar niciodată n-ai știut ca să visezi,
Și către cele patru zări am alergat,
Și mâinile-am întins ca să mă vezi.
Dar tu ești ca un vis adânc, de frig cuprins,
Îngrijorat că s-ar putea trezi,
Și spre realul “a trăi” ar fi împins
Ca să îi faca față intr-o zi.
Dar niciodată nu e prea tîrziu a învăța
Să te deschizi, cu aripi ca să zbori,
Să te încînte-un fulg de nea în palma ta,
Și să dansezi pe-alei în parcuri, uneori!
Þi-aduci aminte cum era la început,
Cînd ne îmbrățișam pe străzi râzând,
Și alergam prin ploaie după un sărut
Și nici un nor nu ne umbrea vre-un gând!
Dar timpul ca un hoț în noapte, ne-a pîndit
Și ne-a furat puterea de-a visa,
Tot ce aveam frumos, în vânt s-a risipit,
Nici aripi nu mai am, să pot zbura!
Și-acum alerg pe străzi pustii, ca să găsesc
Miracolul acela ce-mi dădea
Puterea să visez și să trăiesc,
Să mă înalț, s-ating cu mâna-o stea!
Căci vreau din nou s-alerg pe-alei, plutind ușor,
Și soarele să îl admir în asfințit,
Să pot cu-n zîmbet să alung orișice nor
Și stropi de ploi s-ascult cum cad grăbit!
Iar tu de vrei să fii din nou ce-am fost cîndva,
Va trebui să vii să mă-ntîlnești,
Pe-un țărm de mare, scoici să pui în palma mea,
Să crezi din nou în vise și povești!
N-ai avut aripi niciodată, ca să zbori?
Și nici în vis măcar, n-ai încercat?
Nu ai simțit că-ți vine uneori
Să te înalți spre cer, eliberat?
Dar niciodată nu e prea tîrziu a învăța
Să te deschizi, cu aripi ca să zbori,
Să te încînte-un fulg de nea în palma ta,
Și să dansezi pe-alei în parcuri, uneori!
00979
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Tarniceri Aurelia
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 513
- Citire
- 3 min
- Versuri
- 72
- Actualizat
Cum sa citezi
Tarniceri Aurelia. “Aripi ca să zbori...(Niciodată nu e prea tîrziu).” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/tarniceri-aurelia/poezie/226891/aripi-ca-sa-zbori-niciodata-nu-e-prea-tirziuComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.